O parte a rechizitelor școlare nu îți sunt necunoscute, însă altele sunt necesare doar anumitor clase și vârste. Așadar, trebuie să ții legătura cu învățătoarea sau profesorul diriginte pentru a verifica dacă ai trecut pe listă toate produsele necesare pentru copilul tău. Îți prezentăm rechizitele standard, care nu trebuie să lipsească niciunui copil, diferențiate și pe grupe de vârstă.
1. Ghiozdane vs. rucsacuri
Școlarii mici, începând cu grădinița, clasa pregătitoare și până la a IV-a, au nevoie, de regulă, de ghiozdan nou an de an. Copiii de gimnaziu și liceenii își doresc anual schimbarea rucsacurilor de școală, pentru că vor să fie mereu în trend și să se poată lăuda în fața prietenilor cu cele mai frumoase modele.
2. Penare
Copiii de grădiniță, școlarii mici și cei din primii ani de gimnaziu au nevoie de rechizite școlare numeroase, printre care și penare, cu personaje din desenele animate, pe care le adoră sau care înfățișează supereroi.
Pe piață există o gamă variată de astfel de produse pentru toate gusturile și nevoile, astfel încât liceeni să poată avea acces la necessaire moderne, adaptate stilului și personalității lor.
3. Caiete
Pentru fiecare disciplină în parte copiii au indicații stricte cu privire la tipul și caracteristicile caietelor. Cei mici nu au foarte multe caiete speciale, dar pe măsură ce cresc vor avea nevoie de caiete pentru fiecare materie. Dacă vrei să lucreze în plus, acasă, nu uita să dublezi numărul caietelor.
Coperta sau învelitoarea pentru caiet apare pe lista de cumpărături pentru copiii mici, alături de etichete.
4. Instrumente de scris
Stiloul este esențial pentru cei mici, în timp ce adolescenții optează în procent mare pentru pixuri. Lista trebuie să conțină rezerve pentru instrumente de scris, precum și sugativă și indigo.
5. Ustensile de colorat
Alături de acestea copii au nevoie de creioane, culori, carioci, rigle, radieră, ascuțitoare, în funcție de clasa în care se află și de profilul unității școlare.
6. Pictură și desen
Carton și hârtie colorată, bloc de desen mic, plastilină, planșă de lucru pentru plastilină, acuarele, pensule, foarfeca, lipici, hârtie creponată și glase, sunt produse necesare preșcolarilor și școlarilor mici, unele dintre ele fiind solicitate și în clasele a V-a și a VI-a.
7. Produse speciale pentru grădiniță
Preșcolarii au nevoie și de cărți de colorat și cărți de povești, cretă și produse de modelaj pentru stimularea creativității și a imaginației.
8. Rechizite pentru elevii de gimnaziu
Gimnaziul reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea copiilor, iar statutul elevilor de schimbă. Alături de rechizitele școlare standard, în ciclul V - VIII, copiii au nevoie de câteva elemente specifice.
Iată lista simplificată: rucsac, penar, caiete mici și studențești pentru fiecare materie, creioane mecanice și grafit, rezerve creioane, rollere, finelinere, markere și textmarkere, pixuri, pastă corectoare, compas, trusă de geometrie, dosare, folii de plastic, acuarele, pensule, vas pentru apă, bloc de desen mare.
9. Necesarul pentru elevii de liceu
La această etapă a vieții școlare, adolescentul este responsabil de întocmirea listei de rechizite, părinții fiind doar cei care finanțează cumpărăturile. Standardul la liceu este reprezentat de: rucsac, pixuri, creioane mecanice și grafit, rezerve creioane, rollere, finelinere, markere și textmarkere, caiete studențești pentru fiecare materie în parte, coli albe, dosare, folii, bloc notes, agende, bibliorafturi. Alături de acestea, tinerii au nevoie și de alte produse specifice profilurilor, artele sunt total diferite de mate-info.
10. Laptop sau tabletă
Pandemia a scos la iveală și o altă nevoie printre rechizitele elevilor. Laptopul sau tableta au devenit instrumente utile și de interes. Sunt încă clase de gimnaziu și chiar licee care merge pe învățământ tradițional la pachet cu cel modern, cu implementarea unor noi metode de învățare bazate pe învățarea inovativă, asistată de calculator.
În timp ce o parte a rechizitelor școlare necesare pentru copilul tău pot fi achiziționate în perioada verii, altele vor putea fi cumpărate abia după începerea anului școlar, la recomandarea profesorilor. Indiferent de momentul achiziției, alege produse de calitate și urmărește ofertele din magazinele de specialitate.