Jurnalul.ro Timp liber Casa 100 de sfaturi utile pentru amenajarea locuinței, atunci când ai un animal de companie

100 de sfaturi utile pentru amenajarea locuinței, atunci când ai un animal de companie

Nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni faptul că mulți dintre noi nu concep viața de familie fără un animăluț de companie, în aproximativ 70 de milioane de locuințe din toată Europa existând cel puțin un patruped.

Este firesc, așadar, ca dragostea pentru animăluțe să se răsfrângă asupra a tot ceea ce ne înconjoară, și, implicit, asupra spațiului de locuit. Fie că este vorba de căței, pisici, iepuri, hamsteri sau porcușori de Guineea locuințele parcă nu ar fi la fel de pline de voioșie fără existența unui animăluț de casă.

Efectele benefice ale animalelor de companie

S-a analizat și s-a dezbătut foarte mult pe tema modului în care animalele de companie influențează în mod pozitiv comportamentul și activitățile zilnice ale oamenilor, acestea având o vădită putere benefică, mai ales asupra copiilor și a persoanelor în vârstă. Relaxarea și buna dispoziție, crerea unor condiții prielnice pentru o mai bună învățare, deprinderea cu obiceiuri sănătoase și îmbunătățirea atmosferei generale sunt doar câteva dintre efectele benefice ale animalelor de companie asupra stării noastre de sănătate. Efectul calmant al animalelor are și o aplicare mai generală, în sensul că oferă protecție împotriva singurătății, a depresiei și anxietății persoanelor, care în funcție de anumite circumstanțe, devin vulnerabile la aceste emoții. Majoritatea copiilor învață cu adevărat cine sunt și ce rol au în societate cu ajutorul necuvântătoarelor, acestea permițându-le să afle cât de speciali, sociabili și utili pot fi.
Totodată, animalele de companie își motivează proprietarii să participe la mai multe activități decât în mod obișnuit, iar în cazul câinilor, chiar să practice exerciții fizice regulate. Pentru tinerii căsătoriți care se bucură de prezența animalelor în propria casă, este un lucru obișnuit, ca prin grija pe care o poartă ”copilului” lor blănos să obțină o perspectivă asupra responsabilităților, ”parteneriatului” și chiar a geloziei care pot surveni odată cu apariția unuia adevărat.
Fără ca măcar să-și înțeleagă propriul rol în viețile noastre, animalele sunt atente, amuzante, jucăușe și altruiste, oferind necondiționat bucurie și alinare și stârnind veselie și voie bună. Nu ne judecă și nu ne ceartă, ba mai mult, declanșează amintiri pozitive, produc o mai bună funcționare emoțională, sporesc stima de sine, ne ajută să înțelegem nevoile și sentimentele celorlați și ne învață ce înseamnă compasiunea și empatia. Animalele de companie au efecte benefice atât asupra corpului cât și a sufletului, influențând în mod pozitiv chiar și o serie de afecțiuni medicale, ca tensiunea arterială, nivelul de colesterol, problemele cardiovasculare, depresia asociată cu boli grave, îmbunătățind rata de însănătoșire după un atac de cord.
Din punct de vedere psihologic și emoțional, animalele de companie oferă un motiv în plus pentru a trăi și ne ajută să ne concentrăm și asupra altor ființe decât noi înșine. Auto-absorbția este un prejudiciu grav adus sănătății. Ne vom simți mult mai bine când vom fi conștienți că un alt suflet depinde de noi, mai ales atunci când cei din familie nu ne mai calcă pragul. Prietenii „umani” ne pot judeca, uneori chiar aspru, în timp ce amicul patruped ne va accepta exact așa cum suntem în fiecare moment al vieții petrecute împreună.

Citește continuarea

Influența animalelor de companie asupra spațiului de locuit

Nu investiți în textile scumpe, ci faceți alegeri inteligente

Optați întotdeauna pentru materiale și finisaje cât mai rezistente

Fiți foarte atenți la alegerea culorilor

Renunţați la decorarea cu accesorii mici şi multe, adaptând în permanență spațiul la nevoile animăluțului

Plante sigure pentru animalele de companie

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri