Jurnalul.ro Ştiri Externe 33 de morţi, după incendiul produs luni pe un vas pentru scufundări din California

33 de morţi, după incendiul produs luni pe un vas pentru scufundări din California

Paza de Coastă din California a găsit 33 de morţi după incendiul produs luni pe un vas turistic pentru scafandri în largul insulei Santa Cruz, transmite Reuters. O persoană este în continuare dată dispărută în urma incidentului.

La bord se aflau 39 de oameni, pentru un voiaj de trei zile, cu program de scufundări. Când a izbucnit incendiul, cinci membri ai echipajului au sărit peste bord şi au supravieţuit. Un coleg de-al lor şi pasagerii dormeau sub punte şi probabil nu au reuşit să iasă din cauza flăcărilor.

Până marţi, fuseseră găsiţi 20 de morţi - 11 femei şi nouă bărbaţi. Miercuri, au fost recuperate încă 13 trupuri neînsufleţite.

La căutări au participat peste 30 de scafandri în ultimele zile. Miercuri dimineaţa, ultima victimă era căutată de 12 scafandri de la FBI (Biroul Federal de Investigaţii al SUA).

Vasul Conception s-a scufundat după incendiu la o adâncime de 20-22 de metri. Scafandrii înregistrează şi imagini ale epavei, înainte de a fi adusă la suprafaţă şi examinată.

O reprezentantă a National Transportation Safety Board (NTSB, consiliul SUA pentru siguranţa transporturilor) a declarat că ancheta va fi detaliată şi va dura mult. Până acum au fost interogaţi patru membri ai echipajului vasului şi proprietarul companiei Truth Aquatics, organizatoarea voiajelor. Vor urma alţi angajaţi şi cei care au intervenit primii, precum şi proprietarii unui vas de pescuit, Grape Escape, implicat în salvarea supravieţuitorilor de pe Conception.

Din echipa de 16 anchetatori fac parte specialişti în inginerie, operaţiuni, supravieţuire şi prevenirea incendiilor. Un raport preliminar al NTSB ar putea fi publicat la 10 zile după incident, însă pentru raportul final poate fi nevoie de doi ani.

AGERPRES

Subiecte în articol: california incendiu vas pentru scufundari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri