Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 5 simptome ale cancerului pe care orice femeie trebuie să le ştie

5 simptome ale cancerului pe care orice femeie trebuie să le ştie

de Anca Arambaşa    |   

Eşti vigilentă şi îţi examinezi sânii cu regularitate, faci testul Papanicolau şi eşti atentă la culoarea şi textura tenului, dar cancerul de vezică urinară nu se află pe radarul tău. În plus, este mai întâlnit în rândul bărbaţilor decât al femeilor, iar majoritatea cazurilor se înregistrează la pacienţii de peste 65 de ani.

Nu lăsa aceste statistici să stea în calea semnalării simptomelor însă. „Mulţi oameni au credinţa greşită că acest tip de cancer este întâlnit doar la bărbaţii în vârstă”, spune doctorul Arjun Balar, oncologist la Centrul Medical Langone din New York, unul dintre cele mai bune centre medicale din America. El adaugă că „există mai mult de 18 mii de femei diagnosticate anual cu acest cancer în SUA”.

Tocmai din această cauză, pentru că nu acordă atenţie simptomelor cancerului, Reţeaua de Susţinere a Bolnavilor de Cancer de Vezică Urinară (Bladder Cancer Advocacy Network) spune că femeile sunt, cel mai adesea, diagnosticate cu cancer de vezică urinară într-un stadiu avansat al bolii. Ştiind simptomele, poţi diagnostica boala mult mai devreme, ceea ce îmbunătăţeşte prognosticul.

Iată câteva semnale de alarme pe care trebuie să le ştii:

Urinezi cu sânge

Este cel mai întâlnit semnal de alarmă şi cel mai timpuriu, dar şi cel mai uşor de depistat. Femeile trec cu vederea acest lucru, mai ales pentru că nu provoacă dureri şi nu se întâmplă frecvent. „Multe femei ignoră acest simptom pentru că îl corelează cu menstruaţia sau menopauza”, spune doctorul Balar. „Nu înseamnă automat că ai cancer, dar este foarte important să discuţi asta cu medicul tău”, adaugă acesta.

Simptome similare infecţiilor urinare

Cancerul de vezică urinară poate fi confundat cu infecţiile de tract urinar, pentru că multe simptome se manifestă la fel. „Pacienţii pot simţi nevoia de a urina mai des, urgenţa urinării, dureri la urinare, sau incontinenţă urinară”, explică doctorul Susan Constantino, oncolog la Centrul de Tratatare a Cancerului din Florida (UF Health Cancer Center – Orlando Health). Dacă semnalezi orice problemă legată de mersul la toaletă şi antibioticele nu au niciun efect, trebuie să mergi neapărat la doctor.

Durere inexplicabilă

Doctorul Constantino spune că durerea este adeseori asociată unui stadiu avansat al bolii. „Durerea poate fi localizată în zona coastelor, a abdomenului sau a bazinului. Pacienţii pot simţi dureri ale oaselor în cazul în care cancerul s-a extins până acolo."

Apetit scăzut

Nu ai poftă de mâncare? Acest simptom este întâlnit în rândul tuturor tipurilor de cancer, iar cancerul de vezică urinară nu face excepţie. Dacă el s-a extins, doctorul Balar spune că „te poţi simţi slăbit, obosit şi poţi slăbi”. Bineînţeles, sunt multe alte lucruri ce pot cauza reducerea apetitului, aşa că nu pune răul înainte. Dar dacă starea persistă, vorbeşte cu medicul.

Fumatul

Nu este un simptom, dar potrivit Institutelor Naţionale de Sănătate, aproape 50 la sută dintre femeile diagnosticate cu cancer de vezică urinară sunt fumătoare. „Fumatul este unul dintre cei mai mari factori de risc ale acestui tip de cancer”, adaugă doctorul Constantino, citează The Prevention.

Dacă semnalezi unul dintre simptomele enumerate mai sus şi fumezi, sună-ţi doctorul cu prima ocazie.

Subiecte în articol: cancer vezica urinara simptome
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri