Jurnalul.ro Ştiri Observator 68 de persoane și-au pierdut viața după furtuna din Filipine

68 de persoane și-au pierdut viața după furtuna din Filipine

Un număr de 68 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma furtunii care s-a abătut săptămâna trecută asupra centrului Filipine, potrivit unui nou bilanţ anunţat luni, care s-ar putea agrava, se tem autorităţile.

Un total de 57 de persoane au fost ucise în regiunea muntoasă Bicol, la sud-est de Manila, iar alte 11 pe insula Samar. Cele mai multe decese s-au produs prin înec sau în urma alunecărilor de teren.

"Mi-e teamă că (bilanţul) va creşte deoarece sunt încă multe zone în care nu am reuşit să ajungem", a declarat Claudio Yucot, directorul protecţiei civile din regiunea Bicol.

Furtuna botezată ''Usman'' a lovit sâmbătă Filipine. Nu a fost însoţită de rafale puternice de vânt aşa cum se întâmplă în cazul taifunurilor, dar a generat precipitaţii intense care au provocat inundaţii şi au slăbit rezistenţa solului, ceea ce a dus la numeroase alunecări de teren.

Mulţi dintre locuitorii din arhipelag, unde se întâmplă frecvent astfel de fenomene climatice extreme, nu şi-au luat măsurile de precauţie necesare deoarece furtuna nu a fost clasificată în categoria taifunelor.

"Oamenii au fost prea încrezători deoarece îşi petreceau vacanţa de Crăciun şi întrucât nu a fost emisă nicio alertă de taifun", a spus Yucot.

Cel puţin 17 persoane sunt date dispărute, iar peste 40.000 au fost evacuate din cauza furtunii.

Circa 20 de taifunuri sau furtuni se abat în fiecare an asupra Filipinelor, provocând moartea a sute de persoane. Taifunul Haiyan, care a lovit în noiembrie 2013, este considerat cel mai devastator din istoria arhipelagului, bilanţul fiind de 7.350 de persoane decedate sau dispărute.

AGERPRES

Subiecte în articol: filipine nou bilant furtuna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri