Jumătate dintre români consideră că este foarte important să economisească, procent în creştere faţă de 2019 şi 2020, dar, în acelaşi timp, 7 din 10 nu au o rutină de economisire şi susţin că pun bani deoparte aleatoriu, în funcţie de ceea ce le rămâne la final de lună în cont.
Conform unui sondaj realizat de Erste Group, proprietarul BCR, în ţările din Europa Centrală şi de Est, anul trecut, doar 44% dntre români spuneau că economisirea e importantă, iar în 2019 procentul era 36%.
În majoritatea ţărilor din regiune, 1 din 2 respondenţi au declarat că economisesc lunar o sumă fixă.
„Ediţia 2021 a studiului Money Matters ne confirmă că în România există interes pentru zona de educaţie financiară, dar şi că înţelegem, într-un număr din ce în ce mai mare, că obţinerii prosperităţii ţine şi de economisirea unui procent din câştigul lunar. Este nevoie să ne organizăm sistematic bugetul personal, astfel încât să ştim foarte clar ce venituri şi cheltuieli avem şi cum putem aloca bani pentru economii, dar şi pentru nevoi şi dorinţe”, a declarat Nicoleta Deliu, Director Comunicare, BCR.
Potrivit studiului, românii economisesc, în medie, 309 lei pe lună (58 euro), în creştere cu 8,5% faţă de 2020 şi cu 14,8% faţă de 2019, la un salariu mediu net de 3.541 lei.
La nivel regional, suma medie lunară economisită este de 120 de euro, reprezentând o creştere de 31,86% faţă de anul 2017.
Austriecii continuă să fie lideri în această zonă a Europei, cu o medie de 344 euro lunar, urmaţi de slovaci cu 123 euro şi cehi cu 119 euro. Pe locurile următoare se află ungurii cu 83 euro, croaţii cu 72 euro şi sârbii cu 47 euro. Corelat cu salariul mediu din fiecare ţară din regiune, există un procent constant de 10% economisire la nivelul populaţiei.
Studiul a vizat ţările din Europa Centrală şi de Est – Austria, Ungaria, Croaţia, Cehia, Slovacia, România şi Serbia. Cercetarea a avut loc în lunile iulie şi august 2021, pe un eşantion de 500 de persoane, reprezentativ la nivelul populaţiei bancabile, cu vârsta de peste 15 ani.
Creşterea conştientizării importanţei economisirii se datorează şi impactului COVID-19, ţinând cont de faptul că 30% dintre respondenţii români ai studiului Money Matters au declarat că în ultimul an au economisit sau investit mai puţin din cauza contextului pandemic, media pe regiune fiind de 18,5%.
Şapte din 10 intervievaţi au menţionat că motivul pentru care economisesc sunt urgenţele şi cheltuielile neprevăzute, în timp ce 66% dintre ei au declarat că economisesc pentru a avea o rezervă de bani pentru sine sau pentru familie.
Un procent de 13% dintre români consideră că au cunoştinţe solide de educaţie financiară, în timp ce media pe regiune a celor ce au declarat că au cunoştinţe foarte bune de educaţie financiară este de 9,5%.
În ceea ce priveşte atribuirea responsabilităţii educaţiei financiare, 55% dintre respondenţi consideră că intră în atribuţiile şcolii şi a altor instuţii de învăţământ, 49% cred că este responsabilitatea părinţilor şi a familiei, 41% plasează responsabilitatea băncilor şi altor instituţii financiare, 41% consideră că intră în atribuţiile autorităţilor publice, iar 31% cred că este responsabilitatea mass-media. Media la nivelul regiunii este de 51,8% pentru respondenţii care consideră că educaţia financiară intră în responsabilitatea băncilor.
În opinia analiştilor BCR, o împărţire corectă a bugetului respectă regula 50/30/20: 50% pentru cheltuieli uzuale, 30% pentru dorinţe şi 20% pentru economii şi investiţii. În plus, banca recomandă un fond de rezervă, unde trebuie strânse între 3-6 salarii lunare.