Dirijorul leton Mariss Jansons, care a dirijat cele mai prestigioase orchestre în lunga sa carieră, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat duminică Orchestra Filarmonică din Viena, transmite AFP.
"Am primit în această dimineaţă vestea tristă, care ne-a bulversat, cu privire la moartea lui Mariss Jansons", conform unui comunicat al Filarmonicii din Viena, orchestră ce a fost condusă de trei ori de către Mariss Jansons cu ocazia prestigiosului Concert de Anul Nou.
Mariss Jansons a murit la reşedinţa sa din Sankt Petersburg, au anunţat la rândul lor şi autorităţile ruse.