- Jurnalul: Ați adunat mai bine de 42 de ani de carieră, practic o viață de om. Ați știut dintotdeauna că veți deveni actor sau profesia v-a ales - cum se spune?
- Marian Râlea: Nici nu mai știu cum s-a întâmplat, dintr-odată m-am pomenit pe scenă. Teatrul e viața mea și nu am cum să trăiesc fără el. Am jucat în liceu, la „Cântarea României”, am jucat la Teatrul dramatic din Brașov, am tot jucat, cred, deci, că mi-am dorit să fac asta. Când am dat la facultate erau doar șapte locuri pe an disponibile pentru băieți și nu mai puțin de 350 de indivizi care încercau să intre, să devină actori. Am intrat al patrulea și am terminat printre primii.
- Impresionant!
- Da, am vrut să fiu actor încă din copilărie, am iubit și iubesc scena... Improvizam, construiam cortine, spuneam poezii, aveam acest talent.
Shakespeare, Caragiale, Cehov
- Care a fost și a rămas cea mai frumoasă parte a acestei povești?
- Toate au fost unice. Cele legate de film, teatru, de șansa mea, întâlnirea mea cu mari regizori, toate au fost extraordinare. Sunt un actor cu șansă. Și am avut onoarea să lucrez pe multe scene din străinătate, în turnee, și din țară, în regia unor importanți oameni de teatru. Poate că farmecul meu, felul meu de a mă juca, aveam și partea cu cei mici, i-au cucerit. Dar aveam și texte grele, textele biblice, Shakespeare... Am jucat, cred, Shakespeare cel mai mult din țară. Nu mai zic de Caragiale, am jucat tot ce se putea juca, plus Cehov și multe altele. Dar acestea s-au întâmplat și datorită șansei. Pentru că sunt mulți tineri care termină facultatea astăzi și nu ajung pe scândură. Aș spune că puțini au șansa să se întâlnească cu mari regizori, să aibă proiecte importante.
Creanga după micul vrăjitor
- Părți mai puțin frumoase ale întregului, mai dificile...
- Când te apuci de meseria asta nu e nimic dificil. Doar dacă vrei tu să fie dificil. Dificil a fost să ajung la timp la toate spectacolele din țară, în deplasări. Să nu încurc lumea.
- Există un rol la care visați, dar pe care nu l-ați jucat încă?
- Ce să spun... Ei bine, recunosc, mi-ar plăcea să-l joc pe Harry Potter, mai ales că am contribuit la lansarea cărților despre el în România. În calitate de Magician șef (râde)! Îmi amintesc cum ne duceam noaptea, la 12.00, la Cărturești. Ce vremuri...
Sensul vieții
- Amintiri faine, zestre bogată v-a rezervat această meserie.
- Da, o meserie care a dat sens vieții mele. Dar să știi că așa se întâmplă când te apuci de actorie, mai ales dacă-ți iese. Pe mine m-a ajutat Dumnezeu. Îi mulțumesc mamei pentru talent - de la ea l-am moștenit - și fratelui meu pentru încredere, el m-a susținut în toate împrejurările. Cine știe, poate de asta am venit pe lume, să fiu actor.
- Care sunt cele mai importante trei roluri, cele care v-au provocat cel mai mult?
- Eu le-am iubit pe toate, sunt ale mele toate, toate au pornit din inima mea și din sufletul meu și mi-e greu să aleg trei. Am jucat și tragedie, și comedie, practic am trecut prin mai multe registre.
Copii furați
- Ați conturat inclusiv o lume magică pentru copii, ca realizator al emisiunii „Abracadabra” și creator al personajului Magi/Magicianul.
- În facultate am învățat să jucăm pentru orice fel de public. Și pentru oameni mari, și pentru copii. Totul a început cu o propunere a Ruxandrei Ion, eram la început anilor ’90. Ea a propus să facem un magician al poveștilor și după primul filmuleț, de fapt un teatru filmat - „Spaima zmeilor”, filmat la Bran, ea mi-a spus: „Nu o să mai scapi de personajul ăsta”. I-am zis că eu joc atâtea..., dar ea mi-a spus că o să văd, că nu o să mai pot renunța la el. Și da, așa fost, a devenit un pariu cu mine și cu cei mici, care aveau nevoie de povești. Așa s-a întâmplat să stăm 10 ani pe ecran, mai întâi la TVR, apoi la ProTV. Am dezvoltat acest personaj, Magicianul. Știam că lumea avea nevoie de povești, nu știam însă că o să devină un fenomen. A fost și ca o mare joacă, eu „furând” de la copii și ducând pe scenă sinceritatea lor. Iar după acea perioadă de expunere la televizor, toată lumea mi-a spus: „Dar de ce ai renunțat?”. Nu am renunțat, eu am o obligație, nu pot să las un personaj în aer. Și atunci am creat Teatrul național pentru copii Abracadabra, care a împlinit anul acesta 23 de ani. Și în fiecare duminică, la Teatrul Național, copiii urcă pe scenă și devin eroi din povești. Așa că magia există în continuare acolo.
„Crimă și pedeapsă”, „Karamazovii”, „Noaptea bufonilor”...
- Felicitări pentru acest demers. Mă sâcâie o mirare, așa c-o lansez acum, aici: ați păstrat ceva din acest personaj, ceva care să vă (re)modeleze rolurile interpretate ulterior?
- Bucuria jocului. Am rămas cu această stare minunată pe care o transpun, vrând-nevrând, în orice spectacol. Oricum, fără bucuria de a interpreta nu poți transmite mare lucru dinspre scenă către public. Și, mai ales, de pe marele ecran. Acolo nu ai voie să minți, e și mai complicat, e altă meserie. Așa cum am avut, din nou, șansa să învăț de la marii noștri actori - Amza Pellea, Marin Moraru, Ion Cojar, cărora le-am fost student.
- În ce piese de teatru vă pot vedea spectatorii în viitorul apropiat?
- La Teatrul Bulandra - „Crimă și pedeapsă”, la Teatrul Mic - „Karamazovii”, la Teatrul Metropolis - „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, la Teatrul Național - „Craii de Curtea-Veche”, la Unteatru - „Proof”, unde joc împreună cu Dana Rogoz și în piesa „Noaptea bufonilor”. Și, nu în ultimul rând, un spectacol independent găzduit de Teatrul Național, care se numește „Eu nu contez”. Vă aștept cu drag la toate aceste reprezentații, nu contează cine suntem, contează ce putem face unii pentru ceilalți.
Cum să fii bărbat în pelicula „Ca fetele”
Un alt proiect excepțional în care este implicat Marian Râlea este filmul cu accente comice Ca fetele, producție în care îndrăgitul actor va juca rolul lui Mitu, soțul Celei (Adriana Trandafir), disponibil în cinematografele din toată țara încă din 13 septembrie. Distribuit de Vertical Entertainment, pelicula evocă povestea a trei prietene foarte bune ce pornesc într-o aventură tragicomică.
- Jurnalul: Ce v-a atras, stimate domn, la acest rol? Cu ce v-a agățat?
- Marian Râlea: Distribuția. Când am aflat că voi avea trei mari actrițe lângă mine pe platoul de filmare, a fost o bucurie și o încântare. Mai ales că am jucat cu fiecare în parte în trecut. Și cu Adriana, și cu Maia, și cu Aura. Apoi, personajul, Mitu, mi s-a părut un personaj blând, în același timp ironic, plin de viață, un personaj pe care îl putem întâlni în zilele noastre. Pentru că așa suntem noi, românii. Mai glumeți, chiar dacă necazul ne bate la ușă. Și are o anumită înțelepciune, că așa se întâmplă de obicei, tatăl mai lasă de la el. E tot în spiritul românului, mai lasă de la el pentru ca totul să meargă frumos și bine.
Fructul oprit
- Sunteți la prima colaborare cu regizoarea Camelia Popa. Cum v-a inspirat lucrul cu ea în conturarea rolului?
- Sunt la prima colaborare cu Camelia Popa, într-adevăr. Am avut surpriza să-mi mărturisească că a ținut în mod expres să joc în film, implicit să ne întâlnim. În afară de faptul că a crescut cu „Abracadabra”, m-a văzut în mai multe spectacole și mai multe filme și chiar a fost fericită că am parafat colaborarea. Ulterior, după fiecare secvență filmată, se entuziasma, totul i se părea că iese ușor și bine. I-am zis atunci: „Aici avem o problemă, pentru că trebuie să distingem între ce ne place nouă și ce place publicului. Lui nu trebuie să-i înșelăm așteptările”. M-a liniștit în câteva cuvinte: „Dacă ne place nouă, sigur o să placă și telespectatorilor”. Ce să mai, la filmări ne-am înțeles din priviri. Bine, am și avut parte de o echipă tehnică impecabilă, plus actori - mai mari, mai mici - toți foarte talentați.
- Iată că după serialul „Fructul oprit”, admiratorii vă vor vedea din nou împreună, de această dată pe marele ecran, cu Adriana Trandafir, în rolurile de soț-soție. Cum a fost reîntâlnirea cu Adriana?
- Au trecut niște ani de la „Fructul oprit”, dar e ca și cum nu ne-am fi despărțit. Ne-am bucurat când ne-am văzut și de la prima repetiție am știut în ce parte să mergem și cum să ne înțelegem. Este o mare actriță și atunci este foarte simplu să lucrezi cu ea și așa devii și tu un mare actor pe lângă ea.
Iubire între actori
- Știu că au fost multe întâmplări amuzante, dar care a fost scena la care ați râs cel mai mult?
- Cred că secvența dinspre final, când îi duceam flori și îi mărturiseam că o iubesc. Cred că acolo am râs cel mai mult. Poate o să simtă telespectatorii că în spatele fericirii și, în același timp al dramei pe care o trăiam, era și o secvență emoționantă care conținea mult umor - o să vedeți, nu vă dezvălui mai mult.
- „Ca fetele” a mai înlesnit alte două reîntâlniri, de care cu siguranță cei care vor veni la cinema se vor bucura. Cea cu Maia Morgenstern, dar și cu Aura Călărașu, cu care ați jucat în filmul „Băieții buni ajung în rai”. Aura v-a caracterizat astfel: „Este un extraordinar partener de scenă și cadru, foarte generos și ocrotitor”. Marian Râlea cum a simțit aceste revederi?
- Cu marea, fabuloasa actriță Maia Morgenstern mă știu încă din facultate. Ca și cu Adriana, de altfel. Pe Aura am cunoscut-o și am lucrat mai târziu. Atât în film, cât și în teatru. În fața Aurei Călărașu nu pot să apar decât cucerindu-i sensibilitatea fragilă pe care o are. Această fragilitate vine dintr-un talent extraordinar și ajută foarte mult întotdeauna actul artistic, indiferent de scenă sau film. Nu poți să joci decât intrând în starea ei îngerească. Acesta este adevărul, este o mare actriță. Inclusiv într-o scenă statică, ea este aureolată de această sensibilitate extraordinară. Eh, a fost o bucurie să mă întâlnesc cu aceste actrițe, am râs, ne-am distrat, am trăit viața. Există, vezi, și iubire între colegi.
Premii și distincții
Distins cu Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”, alături de numeroase premii dintre care Premiul pentru cel mai bun actor pentru rolurile Lysander - „Visul unei nopți de vară”, Benedict - „Mult zgomot pentru nimic”, Farfuridi - „Scrisoarea pierdută”, Ludovic - „Regele Ioan” sau Premiul Special al Juriului pentru „Jurnalul unui nebun” (Gogol), Marian Râlea îi bucură de mai bine de 42 de ani pe spectatorii de film, teatru și televiziune cu personajele interpretate în diferite registre și în povești complexe, transformate de fiecare dată în magie.
42 de ani de carieră a adunat actorul Marian Râlea
„Când am dat la facultate erau doar șapte locuri pe an disponibile pentru băieți și nu mai puțin de 350 de indivizi care încercau să intre, să devină actori. Am intrat al patrulea”, Marian Râlea, actor
„Îi mulțumesc mamei pentru talent - de la ea l-am moștenit - și fratelui meu pentru încredere”, Marian Râlea
„Magicianul a devenit un pariu cu mine și cu cei mici, care aveau nevoie de povești”, Marian Râlea
„Am avut șansa să învăț de la marii noștri actori - Amza Pellea, Marin Moraru, Ion Cojar -, cărora le-am fost student”, Marian Râlea