x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicușor Dan acuză că mesajele sale nu ajung la alegători: „Atacurile boților continuă"

Nicușor Dan acuză că mesajele sale nu ajung la alegători: „Atacurile boților continuă"

de Redacția Jurnalul    |    11 Mai 2025   •   15:00
Nicușor Dan acuză că mesajele  sale nu ajung la alegători: „Atacurile boților continuă"

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, susține că este vizat de mai multe atacuri în mediul online. Acesta cere autorităților să intervină și cetățenilor să se mobilizeze.

Nicușor Dan a explicat că, prin apariția unui număr mare de conturi false din Asia și Africa, mesajele sale din mediul online nu mai ajung la români.

„Atacurile boților continuă și nu întâmplător sunt vizate postările în care încercăm să arătăm românilor adevărata față a lui George Simion. Încercarea de manipulare a opiniei publice este fără precedent, iar autoritățile nu fac nimic în această privință. Avem nevoie de mobilizarea tuturor ca să facem cunoscută această nedreptate”, a transmis Nicușor Dan pe rețelele de socializare.

Candidatul independent a spus că sute de mii de conturi false au vizat mesajul legat de casele de 35.000 de euro promise de contracandidatul său.

„O să vă arăt atacul fermelor de boți al lui Simion față de postarea mea în care am arătat minciuna cu casele la 35.000 de euro. (...) Sunt în continuare șocat de cât de slab este statul român mai ales după ce am pățit în luna noiembrie”, a adăugat Nicușor Dan.

Candidatul independent a promis că dacă va ajunge la Palatul Cotroceni „tipul acesta de manevre va înceta”.

×
Subiecte în articol: nicusor dan boti online