Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident pe centura Timișoarei: trei autoturisme și un microbuz, implicate într-un carambol. O femeie a ajuns la spital

Accident pe centura Timișoarei: trei autoturisme și un microbuz, implicate într-un carambol. O femeie a ajuns la spital

de Redacția Jurnalul    |   

Accident pe centura Timișoarei: trei autoturisme și un microbuz au fost implicate într-un carambol. O femeie de 35 de ani a fost rănită și transportată la spital. Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un microbuz și un alt autoturism care circulau regulamentar pe sensul opus, potrivit informațiilor transmise de IPJ Timiș.

Impactul a fost atât de puternic încât microbuzul s-a răsturnat pe șosea și a lovit ulterior un al treilea autoturism.

În urma accidentului, o femeie de 35 de ani, pasageră în microbuz, a suferit răni și a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Toți șoferii implicați au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri