Potrivit ISU Argeș, în jurul orei 04:00, pompierii de la Detașamentul Câmpulung au fost solicitați să intervină în localitatea Godeni, în cazul unui eveniment rutier în care un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
De urgență către locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, care au identificat o victimă aflată încarcerată în autoturism.
Aceasta a fost extrasă cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialei și predată echipajelor medicale.
A fost vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 20 de ani, preluată în stare de semiconștiență și transportată la spital de către un echipaj mixt SMURD-SAJ.