Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Virginia Pîrlea, fetiţa s-a angajat prin traversarea străzii prin loc nemarcat şi fără să se asigure şi a fost lovită de o maşină condusă de un tânăr de 37 ani, din judeţul Suceava.
Victima a fost preluată de un echipaj de prim ajutor al SMURD şi transportată la spital, în stare de conştienţă.
Şoferul, care s-a dovedit că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Numărul mare de accidente produse în localităţile situate de-a lungul DN 17, pe tronsonul dintre Bistriţa şi Pasul Tihuţa, a determinat poliţia să ceară revenirea la viteza de maximum 50 km/h în localitate, faţă de 70 km/h cât fusese în ultimii cinci ani, măsura fiind aplicată de la sfârşitul săptămânii trecute.