Accident straniu în Constanța, o mașină a căzut de pe o pasarelă din zona Poarta 6. Autoturismul a aterizat pe liniile de cale ferată iar cele două persoane care se aflau în mașină au scăpat numai cu câteva răni.
Înălțimea de la care a căzut mașina este de aproximativ 5 metri și a aterizat pe capotă.
La fața locului au intervenit militarii ISU, cadrele medicale, dar și polițiștii. Din câte se pare, mașina, aflată în mers, a fost acroșată de un autotren, derapând. Femeia de la volan a pierdut controlul direcției de mers și, în încercarea de a redresa autoturismul, a părăsit partea carosabilă și a picat în gol. Aceasta se afla în mașină cu fiul său în vârstă de 13 ani.
Cei doi au fost transportați la spital, relatează replicaonline.ro.