Un autoturism care se deplasa dinspre Vâlcea către Sibiu, a plonjat în râul Olt, duminică seară în jurul orei 19.10, relatează oradesibiu.ro. Incidentul s-a petrecut în apropiere de Boița. Două tinere au fost salvate de pompieri cu o barcă.
O tânără ce conducea un autoturism dinspre Vâlcea către Sibiu, a pierdut controlul volanului și a plonjat cu mașina în râul Olt. Aceasta era însoțită de o persoană tot de sex feminin. Cele două au reușit să iasă din mașină și să se urce pe plafonul acesteia. ISU Sibiu a intervenit cu o barcă pneumatică, iar pompierii au reușit să le aducă la mal pe cele două femei. Acestea nu sunt rănite, ci doar în stare de șoc. La fața locului s-au deplasat două ambulanțe SMURD, o autospecială de descarcerare și două autospeciale de intervenție.