Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL pe E85. Patru persoane au MURIT iar alte două au fost rănite

Accident TERIBIL pe E85. Patru persoane au MURIT iar alte două au fost rănite

Accident grav pe E85, în localitatea Traian. Patru persoane au decedat iar alte două au fost rănite

În ziua de 07.06.2016, în jurul orei 17.50, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe DN2/E85, în localitatea Traian, a avut loc un grav accident rutier soldat cu decesul a 4 persoane și rănirea altor 2 persoane, potrivit unui comunicat de presa emis de IPJ Neamț.

Din primele cercetări efectuate se pare că, în timp ce un cetățean grec, de 66 de ani conducea un autoturism pe DN2/E85, spre Suceava, ar fi schimbat direcţia de deplasare de pe banda de lângă marginea părţii carosabile pe banda de lângă axul drumului, moment în care a intrat în coliziune laterală cu un autotractor condus de un bărbat de 62 de ani, din Rădăuți în acelaşi sens de mers pe banda de lângă axul drumului.

Din impact, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de deplasare unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, care circula dinspre Suceava spre Bacău, fiind condusă de către un băcăuan de 54 de ani. În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului autoturismului și a altor trei pasageri aflați în acest vehicul, două femei de 49 și 20 de ani și un tânăr de 27 de ani, cât și rănirea a altor doi pasageri aflați în autoutilitară. La locul accidentului traficul a fost deviat și dirijat pe arterele ocolitoare din localitatea Traian, timp de trei ore până s-a finalizat cercetarea la fața locului.

Polițiștii au testat alcoolscopic conducătorul autotractorului și a autoutilitarei, iar rezultatele au fost negative.  În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Totodată polițiștii au informat instituțiile competente pentru a anunța aparținătorii victimelor, având în vedere că două dintre acestea sunt de naționalitatea greacă și două de naționalitatea ucraineană.

Subiecte în articol: accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri