GPS-ul a urmărit aripa unei păsări călătoare şi i-a uimit pe specialişti. O pasăre numită acvila ţipătoare a avut montat un dispozitiv legat la satelit şi s-a pus în evidenţă că a zburat 12 mii de kilometri timp de 49 de zile pentru a se întoarce din calda Namibie pe meleagurile Vasluiului. Când s-au însorit iarăşi meleagurile moldovene, acvila s-a întors la vechiul cuib, acolo unde a răsărit ea la viaţă şi unde şi-a încălzit ouăle, scoţând alţi pui. Uluitoare chemare a locului, un instinct de a se considera acasă acolo unde şi-a migălit cuibul şi a potolit ciripiturile de foame ale puilor! O fidelitate faţă de locul natal pătrunsă fără nicio ezitare în instinctul păsării! Pentru a răspunde la chemarea cuibului părintesc acvila ţipătoare zboară peste două continente şi ape nemărginite. Ea simte atracţia Vasluiului, de ce nu poposeşte în Grecia, că e caldă şi ea, de ce nu se opreşte în Bulgaria sau Serbia, că sunt mai aproape de ţara africană unde s-a refugiat de frigul iernii? Ea are întipărit în ADN-ul ei de pasăre locul natal, pentru care nu precupeţeşte efort uriaş în zbor de mii de kilometri. Coandă câştigase recunoştinţa internaţională pentru ideea de geniu născătoare a avionului supersonic. Când a simţit chemarea pământului, s-a întors acasă, în casa veche a familiei, a pus pe picioare un institut modern de cercetare la Bucureşti şi apoi s-a ridicat la Ceruri împăcat. Se stingea acasă. De generaţii, în sângele omului s-a înstăpânit aerul de-acasă, apa de-acasă, mâncarea din grădina de-acasă, carnea văcuţei care a păscut din poiana de-acasă. E o chemare de neoprit. Poezia lui Macedonski, cu nume tulburător, “Reîntoarcerea”, spune totul despre gravitaţia spre acasă. “Acea culme înverzită o revăd precum o ştiu, mi-a văzut copilăria, mână, mână, surugiu! Dacă însă moartea crudă ca să-mi iasă-n drum ar vrea, facă-şi pofta cât îi place, voi muri în ţara mea!”. Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să aducem acasă oasele marelui patriot Bălcescu, mort în exil şi îngropat într-un cimitir cu gropi comune din Palermo? Ne-am străduit destul să-i îndeplinim dorinţa uriaşului Brâncuşi? Ţăranul de geniu şi-a destăinuit dorinţa de a se odihni în ţintirimul din Hobiţa, deşi francezii îl revendică pe răscolitorul sculpturii cu înverşunare, scriind pe piatra funerară Brâncusi, cu rezonanţă franţuzească, şi nu oltenescul Brâncuşi.