Jurnalul.ro Ştiri Externe Acord de principiu al statelor UE privind asistenţă militară suplimentară destinată Ucrainei

Acord de principiu al statelor UE privind asistenţă militară suplimentară destinată Ucrainei

de Redacția Jurnalul    |   

​​​​​​​Miniştrii de Externe din statele Uniunii Europene au ajuns, luni, la un acord de principiu privind asistenţă militară suplimentară destinată Ucrainei, care, potrivit unor surse, ar putea fi de peste 500 de milioane de euro.

"Cu ocazia reuniunii Consiliului pentru Afaceri Externe, miniştrii de Externe au ajuns la un acord politic pentru asistenţă militară suplimentară destinată Ucrainei, în cadrul Instrumentului European de Pace. Menţinem susţinerea pentru forţele armate ucrainene", a anunţat Preşedinţia suedeză a Consiliului Uniunii Europene.

Oficiali europeni citaţi de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Monde afirmă că noul plan de asistenţă militară se ridică la 500 de milioane de euro. În plus, vor fi oferite echipamente non-letale în valoare de 45 de milioane de euro pentru misiunea UE de instruire a militarilor ucraineni.

Uniunea Europeană oferă Ucrainei asistenţă militară masivă în eforturile de respingere a invaziei militare ruse. Moscova a acuzat statele occidentale că prelungesc conflictul militar din Ucraina prin oferirea de armament.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Ucraina acord ue
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri