Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Descoperă România: Adamclisi, Constanţa

Descoperă România: Adamclisi, Constanţa

Dobrogea e probabil regiunea cu cea mai mare densitate de vestigii antice din ţară. Grecii, geţii, romanii, bizantinii, toţi şi-au lăsat amprenta asupra acestei zone mult-încercate de-a lunul vremii.

Toţi am învăţat la şcoală despre monumentul de la Adamclisi, dar puţin dintre noi şi-au făcut timp să-l viziteze.

Un mic număr de turişti se abat din drumul spre mare pentru a vizita ruinele cetăţii Adamclisi, muzeul din sat şi mausoleul de o mare valoare pentru istoria noastră.

Acesta din urmă se presupune că a fost ridicat între anii 106-109 d.Hr, la ordinul împăratului Traian, în cinstea soldaţilor căzuţi în Bătălia de la Tapae din 102, când armata sa i-a învins pe dacii lui Decebal.

Din monumentul original s-a păstrat doar baza, fiind reconstruit în 1977, dupa modele ipotetice.

Pont: Dacă tot ai ajuns în zonă, nu ar trebui să ratezi Peştera Sfântului Andrei, aflată la 20 de minute de mers cu maşina, spre localitatatea Ion Corvin.

Cum ajungi: De pe autostrada A2, se iese spre Murfatlar şi se urmează drumul spre Ciocârlia – Cobadin – Adamclisi. Sau se iese la Cernavodă şi se merge prin Rasova - Ion Corvin - Adamclisi.

Taxe: 0 lei

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri