În emisiunea mea de la Antena 1 cu personalităţile României, l-am întrebat pe Adrian Năstase dacă în întâlnirile cu şefii lumii contează şi simpatia ivită între conducătorii ţărilor. Mi-a răspuns că “Da”, că, aşa cum e în viaţă, o anume aură pozitivă îi ajută pe oamenii de stat să se lipească sau nu de inima interlocutorilor de anvergură. Fostul prim-ministru Năstase, sub guvernarea căruia România a intrat în NATO şi a pus bazele aderării la UE, mi-a arătat un ceas primit cadou de la primul-ministru al Austriei. Pe cadran, în dreptul orei 6, se afla un mic petic de hârtie roşie. “Este un fragment din afişul cu care poetul român Tristan Tzara şi-a lansat curentul literar dadaismul într-o berărie din Viena. Darul era un semn de preţuire pentru personalităţile de anvergură europeană care au purtat stindardul României. O adiere de simpatie s-a simţit şi în atitudinea primului-ministru Berlusconi, care ne-a invitat pe mine şi pe Dana în staţiunea unde petrecea weekend-ul, a intenţionat să ne trateze cu prăjiturile unui talentat cofetar, dar acestuia nu-i mergeau gazele, aşa că am mâncat îngheţată la cornet!”. O atmosferă destinsă s-a înstăpânit şi în convorbirile lui Adrian Năstase la Casa Albă, când a năvălit în biroul lui Clinton câinele lui preferat. Adrian Năstase îi cucerise simpatia şi numărului doi al Americii, secretarul de stat James Baker. În 1990, vara, ministrul de Externe Adrian Năstase participa la Conferinţa ONU, moment în care primeşte veşti de acasă că a căzut Guvernul român, în urma incidentelor din Bucureşti. Năstase îi trimite un bileţel în care-l întreabă pe şeful american ce să facă. În pauză, prietenos, James Baker îl sfătuieşte să rămână în sesiunea ONU, ca să explice realitatea evenimentelor din România. Simpatic, fermecător în discuţii, primul-ministru Radu Vasile a reuşit să-i stârnească interesul preşedintelui Putin, care a prelungit spre 40 de minute întâlnirea cu Radu Vasile, discutând despre vinul dăruit de român din cramele lui Ştefan cel Mare.