Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Afacerile cu iz de parfum au depăşit 1,7 miliarde euro

Afacerile cu iz de parfum au depăşit 1,7 miliarde euro

de Adrian Stoica    |   

Piața de cosmetice din România a înregistrat în ultimii cinci ani o creştere de 50%, ajungând anul trecut la peste 1,7  miliarde de euro în 2018. Tendinţa se va păstra şi în acest an, fiind de aşteptat ca, pe ansamblu, piaţa să se apropie de două miliarde de euro, incluzînd atât producția cât și comercializarea de cosmetice, relevă o analiză realizată de KeysFin.

 

Cifra de afaceri a producătorilor locali de cosmetice a crescut la 104,8 milioane de euro în 2017, iar comerțul cu cosmetice a înregistrat un ritm susținut, avansând la aproape 1,5 miliarde de euro în 2017. Datele preliminare din 2018 indică că afacerile vor depăşi pragului de 120 de milioane de euro.Evoluția semnificativă a pieței trebuie pusă în legătură directă și cu importurile de produse cosmetice, care au crescut anul trecut cu 9,7%, ajungând la  525,5 milioane de euro.  Pe subcomponente, companiile au importat în principal produse de înfrumusețare sau de machiaj (35% din total în 2018), urmate de parfumuri, produsele de igienă corporală și cele de îngrijire a părului.

 

Analiza KeysFin arată că în sectorul de producție costul cu forța de muncă a crescut cu 6% la 14,3 mii de euro per angajat în timp ce productivitatea a avansat cu 5% la 63 de mii de euro în 2017.

 

Exporturile, în creştere

La capitolul exporturi, performanța sectorului a fost una semnificativă în ultimii ani. Datele financiare analizate de KeysFin arată că exporturile de cosmetice din România au avansat cu 276% față de 2010, la 327,5 milioane de euro în 2018. Față de 2017, exporturile de cosmetice au scăzut însă ușor, cu 1,3%. Companiile românești au exportat cel mai mult produse de îngrijire a părului (70% din totalul exporturilor) urmate de cele de igienă corporală, înfrumusețare sau machiaj și parfumuri.

 

Judeţul Cluj, lider în afaceri

 Compania Farmec SA este cel mai importat jucător din piață, judecând după cifra de afaceri. Compania a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 46,9 milioane de euro, care reprezintă 45% din totalul pieței. Analiza Keysfin arată că, din punct de vedere regional, cele mai mari afaceri, aproape 70% din total, au fost realizat de firmele din județul Cluj. Topul este completat de companiile din București, Prahova, Timiș și Sibiu. Împreună primele cinci județe au înregistrat 98% din cifra de afaceri totală a producătorilor de cosmetice.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri