x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de migranți au fost salvați de francezi în Canalul Mânecii

Zeci de migranți au fost salvați de francezi în Canalul Mânecii

de Redacția Jurnalul    |    29 Dec 2024   •   20:20
Zeci de migranți au fost salvați de francezi în Canalul Mânecii

Zeci de migranți au fost salvați de echipele de intervenție franceze. Aceștia se aflau într-o barcă în Canalul Mânecii. Cel puțin trei persoane au murit.

Alarma a fost dată duminică, în jurul orei locale 6.15. Cel puțin trei persoane au murit în largul coastei Calais, încercând să ajungă în Anglia, a declarat un oficial francez, potrivit Sky News. Alte 50 de persoane au fost salvate, dar șapte dintre ele au ajuns la spital în stare gravă. Migranții au fost duși la mal de serviciile de urgență din Franța.

Condițiile meteo din ultimele zile i-au încurajat pe migranți să încerce traversarea. Aproximativ 1.500 de migranți au făcut traversarea cu bărci mici de miercuri până sâmbătă, au anunțat autoritățile britanice.

Numărul total de migranți care au ajuns în Anglia cu bărci mici de la începutul anului este estimat la 36.000.

Sâmbătă, 322 de migranți au ajuns în Marea Britanie cu șase bărci, arată datele guvernamentale. De asemenea, în prima zi de Crăciun, 451 de persoane au traversat Canalul Mânecii cu 11 bărci mici.

×
Subiecte în articol: migranti canalul manecii franta