Jurnalul.ro Ştiri Externe Agenția nucleară a ONU va supraveghea substațiile energetice cheie, din Ucraina

Agenția nucleară a ONU va supraveghea substațiile energetice cheie, din Ucraina

Ucraina și agenția nucleară a ONU, AIEA, au convenit ca experții agenției să monitorizeze situația la substațiile ucrainene cheie, pe lângă centralele nucleare, a declarat joi inspectorul nuclear șef al Ucrainei, citat de Reuters.

Mai mult de jumătate din electricitatea consumată în Ucraina este generată la trei centrale nucleare, însă atacurile cu rachete și drone rusești asupra substațiilor amenință funcționarea stabilă a centralelor nucleare, a declarat Oleh Korikov.

„S-a convenit că AIEA își va extinde prezența în Ucraina și că substațiile electrice, care sunt importante pentru siguranța centralelor nucleare, vor face, de asemenea, obiectul monitorizării internaționale”, a declarat Korikov.

Prima vizită a misiunii de monitorizare la una dintre substații ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, a adăugat el.

Autoritățile ucrainene speră că prezența inspectorilor va preveni atacurile asupra substațiilor.

Infrastructura energetică a Ucrainei a fost supusă în ultimele luni unor atacuri tot mai intense ale rachetelor și dronelor rusești.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri