Platforma de închiriere online arată că această măsură are ca scop simplificarea regulilor sale privind camerele de securitate și prioritizarea vieții private a chiriașilor, relatează BBC.
Utilizatorii Airbnb și-au exprimat anterior îngrijorarea cu privire la utilizarea camerelor de supraveghere din interior.
"Aceste modificări au fost făcute în urma consultării cu oaspeții, gazdele și experții noștri în domeniul confidențialității și vom continua să solicităm feedback pentru a ne asigura că politicile noastre funcționează pentru comunitatea noastră globală", a declarat Juniper Downs, șefa departamentului de politici și parteneriate comunitare al Airbnb.
Regulile actuale ale Airbnb permit utilizarea camerelor de securitate în zonele comune, cum ar fi camerele de zi și holurile, atât timp cât locația echipamentului este precizată în mod clar în anunțul privind proprietatea.
(sursa: Mediafax)