Mii de români, adunaţi pe Câmpia de la Blaj, s-au rugat pentru inventatorul genial, temându-se pentru viaţa curajosului patriot. Aurel Vlaicu s-a ridicat şi a zburat peste Câmpia Libertăţii în demonstraţia de “maşină de zbor cu urmă de săgeată”, cum îşi înregistrase brevetul realizării întâiului avion. Inginerul cu idei de avangardă ştiinţifică, născut la Binţinţi, comună de lângă Orăştie, după absolvirea Facultăţii Politehnice Munchen, n-a rămas decât un an la Uzinele Opel şi s-a întors acasă. “Nemţii mi-au propus realizarea maşinii mele de zburat, dar impuneau ca toate drepturile să le rămână, eu mai bucuros aş fi să dau invenţia mea Ţării Româneşti”. Aurel Vlaicu, inventatorul cu sufletul plin de visări îndrăzneţe, cu avioanele lui a situat România pe locul trei în lume, după America şi Franţa, în clasamentul avioanelor inventate şi realizate în anii 1910 integral pe teritoriul ţărilor natale. Ridicându-se cu maşinăria de zbor, purtând genialitatea lui deasupra frontului din Războiul Balcanic şi făcând fotografii militare, Vlaicu este decorat şi situează România pe locul 2 în lume în aviaţia militară. Inginerul român al înălţării spre cer este declarat primul pe plan mondial care a inventat un avion numai din metal. Fostul coleg de şcoală Octavian Goga îl sfătuieşte să se mute la Bucureşti pentru construirea prototipului, îl sprijină Alexandru Vlahuţă, Emil Gârleanu, Şt.O. Iosif, îl ajută ministrul Spiru Haret, şi Aurel Vlaicu se ridică prima dată de la pământ în Dealul Cotrocenilor cu un planor original, la început tras de trei cai sub chiuiturile unor flăcăi pocnind din bici. Primul “vultur” românesc, desenat şi calculat de Vlaicu, se ridică cu puterile unui motor la 4 metri. Avionul Vlaicu 1 se baza pe proiectul îndrăzneţ al unei elice de lemn şi al unor aripi cu geometrie schimbătoare - ce gândire de anticipaţie! La mitingul internaţional din Austria, Vlaicu cucereşte un premiu întâi şi trei premii doi în concurenţă cu 47 de piloţi şi inventatori din 7 ţări de frunte. Denumit Icar al Carpaţilor, Vlaicu vrea să zboare peste munţi. Dar avionul lui tip 2 obosit, căci modernizarea prototipului trei nu se încheiase, şi inima lui slăbită de atâta zbucium în necunoscutul ştiinţei nu îl mai sprijină şi se prăbuşeşte pe o câmpie vecină oraşului Câmpina. Mecanicul lui, care ajunge primul la locul tragediei, îl scoate de sub aripile semeţe ale Vulturului Românesc “crescut” de inventivitatea lui. Plângând, spune: “Vlaicu îşi păstrase figura lui senină, zâmbitoare, a murit cu privirea spre cer, acolo unde zburau visele şi maşinile lui, care stăpâneau pentru prima oară înălţimile”.