În ultimele 24 de ore, pe teritoriul României, au fost înregistrate 32.671 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 102.045 teste RT-PCR și antigen efectuate.
Gradul de pozitivare este, astfel, de 32,01%.
„Creșterea capacității de testare și testarea în special a persoanelor cu posibilitate crescută de a fi infectate cu SARS-CoV-2 au rolul de a depista din timp boala, cu scopul de a acorda tratament rapid celor care au contactat COVID-19, dar și pentru a preveni,pe cât posibil, răspândirea accentuată a virusului, prin limitarea contactelor pe care purtătorii virusului le au cu alte persoane”, spun reprezentanții GCS.
Persoanele care au simptome ce pot indica prezența virusului SARS-CoV-2, resoectiv febră, tuse, oboseală, dureri de cap, pierderea gustului și a mirosului etc. trebuie să apeleze medicul de familie,call-centerele DSP sau numărul unic de urgență 112 pentru a solicita testarea.
De asemenea, persoanele care manifestă simptome și sunt în București sau județul Ilfov se pot deplasa cu mijloace proprii, nu cu mijloace de transport în comun, la centrele special create pentru recoltarea de probe pentru testarea COVID-19.
Persoanele ale căror teste sunt pozitive se pot deplasa la centrele de evaluare COVID-19 pentru a primi consultație și tratamentul necesar.
În situația în care formele sunt severe și simptomele se manifestă agresiv, trebuie apelat numărul unic de urgență 112!
Dintre cele de 993 persoane internate la ATI, 840 sunt persoane nevaccinate. De asemenea, dintre cele 111 de decese înregistrate, 85 au survenit la pacienți nevaccinați.