Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegeri prezidențiale în Republica Moldova: Cine va fi președinte - Maia Sandu sau Alexandr Stoianoglo

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova: Cine va fi președinte - Maia Sandu sau Alexandr Stoianoglo

de Redacția Jurnalul    |   

Cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați duminică din nou la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Ei urmează să facă alegerea între Maia Sandu, care a fost votată în primul tur de peste 42 % din alegători, și Alexandr Stoianoglo, care a luat 26 la sută din voturi.

Peste 2,7 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi, duminică, la urne, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Turul al doilea este un moment crucial pentru viitorul Republicii Moldova, ţara fiind ţinta interferenţelor ruseşti cu precădere după izbucnirea războiului Rusiei în Ucraina, dar şi după ce referendumul privind aderarea ţării la UE a fost validat pe muchie de cuţit.

Actualul lider de la Chişinău, Maia Sandu, a obţinut în primul tur 42,49% din voturi, în timp ce socialistul Stoianoglo a fost votat de 25,95% dintre alegători.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale a avut loc în data de 20 octombrie. La scurt timp după închiderea urnelor, preşedinta Maia Sandu a anunţat că există dovezi care arată că a existat o schemă orchestrată de entităţile afiliate Kremlinului, prin care se urmărea mituirea a aproximativ 300.000 de alegători - aproximativ 10% din populaţie – pentru a boicota referendumul şi de a vota în favoarea unui anumit candidat.

Înaintea primului tur de alegeri, sondajele îl cotau pe Stoianoglo cu 10% din voturi, însă el a obţinut 26% din acestea. Atât Kremlinul, cât şi oligarhul pro-rus Ilan Şor au negat interferenţa, însă oficialii moldoveni au avertizat că şi al doilea scrutin ar putea fi vizat de scheme similare.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri