Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dar să dăm fir poveștii, cu cercetătorii Arhivelor Naționale ale României (ANR) în frunte: „Missy s-a căsătorit în ianuarie 1893 cu Ferdinand de Hohenzollern Sigmaringen, principe moştenitor al tronului României. La 15 octombrie 1893, prinţesa moştenitoare, în preajma celei de-a optsprezecea aniversări, a dat naştere, la Castelul Peleş din Sinaia, unui băiat, botezat Carol, în cinstea regelui Carol I. Au urmat alţi cinci copii: Elisabeta în 1894, Mărioara (Mignon) în 1900, Nicolae în 1903, Ileana în 1909 şi Mircea în 1913. Ultimul a murit de febră tifoidă cu două zile înainte de a împlini 4 ani şi într-un moment greu pentru familia regală, care urma să se refugieze la Iaşi în timpul Primului Război Mondial.”
Umeri largi
Pe firul întins de harnicii arhivari: „Războiul i-a oferit Mariei posibilitatea să se afirme şi să intre în conştiinţa românilor prin acţiunile sale, iar rezultatul final, consfinţit prin Conferinţa de Pace de la Paris şi anume unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România, a înscris-o, alături de regele Ferdinand, în istoria românilor, ca fiind creatorii României Mari. S-a opus intrării României în război de partea Puterilor Centrale (Germania, Austria, Italia) şi a înclinat balanţa şi în mod cert pe regele Ferdinand către Antanta (Anglia, Franţa, Rusia).” Regina Maria avea să noteze în propriul jurnal (editat de istoricul Lucian Boia la Editura Humanitas, în 2014): „Dintre toate spaimele cumplite, războiul era cea mai rea, dar ştiam că onoarea ţării atârnă mai greu decât spaima. Împrejurările au făcut să fiu implicată în situaţie mai îndeaproape decât ar fi fost cele mai multe regine. Umerii mei sunt consideraţi destul de largi încât să poarte unele greutăţi, inima mea e considerată destul de mare încât să aibă în ea măsură de curaj, aşa că nu mi s-a ascuns nimic, am fost chemată în ajutor când a fost nevoie.”
Mama răniților
În noiembrie 1916, familia regală, guvernul şi parlamentul s-au refugiat la Iaşi, din cauza ocupării Bucureştiului de către trupele germane. „Aici, pe frontul din Moldova, regina Maria va da măsura curajului şi ataşamentului ei pentru români. În spitalele Crucii Roşii sau în cele înfiinţate de doamnele române, regina i-a îngrijit şi vegheat pe soldaţii răniţi, bolnavii de tifos şi tuberculoză, a dus hrană şi îmbrăcăminte familiilor din satele Moldovei şi orfelinatele de copii. Datorită acţiunilor sale din timpul războiului şi imaginii ei, de regină îmbrăcată în uniforma de soră medicală a Crucii Roşii Române sau cea militară, a rămas în conştiinţa românilor ca Regina Soldat sau Mama răniţilor.”, evidențiau cercetătorii ANR.
Amazoana în dolman albastru
Contele de Saint-Aulaire, numit de Franța ministru plenipotențiar la București (cu atribuții de ambasador și cu rol vital în negocierile care au condus la formarea României Mari) în 1916, a lăsat o descriere explicită a acestei femei aprige: „Până în ziua victoriei, nu am văzut-o niciodată decât în uniformă de infirmieră sau în fruntea Regimentului ei, IV Roşiori, cu dolman albastru, cu măntăluţă garnisită cu blană, prins pe umăr şi căciuliţă de blană, cu pană de egretă. Atunci, în galop, această amazoană, înghiţind aerul şi obstacolele, îi obosea şi-i lăsa în urmă pe cei mai îndrăzneţi călăreţi”. (Contele de Saint-Aulaire, Însemnările unui diplomat de altădată în România, 1916-1920, București, Editura Humanitas). „Regina Maria – au completat cercetătorii ANR - a colaborat foarte bine şi în interesul românilor cu Misiunea militară franceză, condusă de celebrul general Henri Berthelot, dar şi cu cele britanică şi americană. De altfel, gen. Berthelot îi va însoţi pe regele Ferdinand şi regina Maria la întoarcerea în Bucureşti şi intrarea triumfală în capitală.”
Lănci rupte
În continuare: „Recunoaşterea României Mari s-a datorat în mare parte legăturilor de familie şi farmecului personal al reginei Maria. În timpul Conferinţei de pace de la Paris (1919), regina a întreprins o călătorie în Franţa şi Anglia pentru a susţine cauza României, respectiv unirea din 1918. La Paris, ea a fost întâmpinată de premierul Georges Clémenceau la Palatul Élysée cu garda de onoare, iar francezii au primit-o cu entuziasm. La Londra a fost întâmpinată de vărul său, regele George al V-lea, şi a purtat discuţii cu Lloyd George, Austen Chamberlain şi Winston Churchill: «Nu am precupeţit nici un efort, nu am lăsat nici o îndoială sau descurajare să-mi vlăguiască energiile, am încercat să înţeleg situaţiile, să fac faţă dificultăţilor, câteodată ostilităţilor, cu intenţia de a diminua orice prejudiciu care ar putea fi adus României. Am prezentat nevoile şi aspiraţiile poporului meu. Am pledat, am explicat, am rupt nesfârşite lănci în apărarea lui. Am dat ţării mele o imagine energică, vie, şi mulţi au înţeles şi mi-au susţinut eforturile, înţelegând entuziasmul care mi-a dat putere». (Regina Maria a României. Capitole târzii din viaţa mea. Memorii redescoperite, editor Diana Mandache, București, Editura ALLFA, 2007).”
Încoronată la Alba-Iulia
În 1922, 15 octombrie, a avut loc la Alba Iulia, străvechea capitală a Transilvaniei, încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria, un act simbolic, care a încununat unirea tuturor provinciilor româneşti şi a dat un plus de legitimitate monarhiei. „La fel de frumoasă, regina mândră, de patruzeci și șapte de ani, femeia copleșită de laudele tuturor, privește cu ochii ei albaștri acest popor, poporul său, care o aplaudă și o ovaționează de-a lungul întregului parcurs. Se află la zenit. Nimeni nu se poate măsura cu ea. Este Regina-Soare”. (Guy Gauthier, Missy. Regina României, București, Editura Humanitas, 2000).
Crini și iriși
Missy n-a fost activă doar în politica mare, ci și în cultură, fiind ea însăși o literată, o artistă. A scris „The Lily of Life” (Crinul Vieţii) în 1913, „The Dreamer of Dreams” (Visătorul de vise) în 1915, uurmate de „My Country” (Ţara mea) în 1916 și „The Child of the Sun” (Copila Soarelui) în 1918. Publicarea autobiografiei „Povestea vieţii mele” a coincis cu maturizarea reginei pe toate planurile. Cartea a apărut, în 1934-1935, în SUA şi i-a adus reginei faima. „Pe lângă talentul de a scrie, regina a pictat foarte frumos, în special flori (crini şi irişi), a corespondat cu poetul Khalil Gibran, cu dansatoarea americană Loïe Fuller, cu adepţii cultului Bahai. Scriitoarea britanică Virginia Woolf i-a apreciat textele. Mai mult, regina Maria este promotoarea stilului decorativ Art Nouveau, îmbinând în locuinţele ei elemente celtice, bizantine şi româneşti. Locurile de suflet ale reginei Maria au fost: Palatul de la Balcic (Tenha-Juvah, adică „Cuibul liniştit”), Castelul Bran, Castelul Pelişor și Palatul de la Cotroceni.”, remarcau cercetătorii ANR.
Înlăturată brutal de propriul fiu
În completare: „Vizita în SUA şi Canada, din octombrie-noiembrie 1926, în compania principesei Ileana şi a principelui Nicolae, reprezintă apogeul faimei reginei. Aceasta a vizitat oraşele New York, Washington (inclusiv Casa Albă), Philadelphia, Brooklyn, Buffalo, Oregon, Denver, Seattle, Kansas City, Maryhill. De altfel, în Maryhill s-a înfiinţat un muzeu, în cinstea ei, care-i păstrează şi astăzi obiectele. După moartea regelui Ferdinand, în 1927, regina Maria s-a dedicat supravegherii şi îndrumării nepotului său, Mihai, devenit rege la 6 ani. Alături de mama acestuia, principesa Elena, regina l-a însoţit pe acesta în toate împrejurările. După întoarcerea fiului său Carol şi instalarea acestuia ca rege, în 1930, epoca de glorie a reginei apune definitiv, fiind marginalizată şi izolată, atent supravegheată şi fără a mai avea dreptul să se amestece în chestiunile politice.”
Moarte la Pelișor
Cele din urmă acuarele: „Regina s-a îmbolnăvit în 1936, iar situaţia ei s-a agravat în anul următor. A fost consultată de nu mai puţin de 30 de medici, niciunul nereușind să formuleze un diagnostic cert. (Regina Maria. Însemnări din ultima parte a vieţii, martie 1937-iulie 1938, editor Sorin Cristescu, Bucureşti, Editura Corint, 2018). În vara lui 1938, internată la sanatoriul din Dresda, a cerut cu insistenţă să se întoarcă acasă. În 14 iulie a plecat cu trenul regal din Germania spre România şi a ajuns la Sinaia în 17 iulie. După doar o zi, Missy a murit în Castelul Pelişor, alături fiindu-i regele Carol al II-lea, principesa Elisabeta şi principele Mihai. A fost înmormântată la Curtea de Argeş.”
88 de ani s-au împlinit de la decesul Reginei Maria a României (29 octombrie 1875, Eastwell Park, Anglia – 18 iulie 1938 Sinaia, Regatul României).
Dintre toate spaimele cumplite, războiul era cea mai rea, dar ştiam că onoarea ţării atârnă mai greu decât spaima. – regina Maria a României
Am prezentat nevoile şi aspiraţiile poporului meu. Am pledat, am explicat, am rupt nesfârşite lănci în apărarea lui. Am dat ţării mele o imagine energică, vie. - regina Maria a României
După întoarcerea fiului său Carol şi instalarea acestuia ca rege, în 1930, epoca de glorie a reginei apune definitiv, fiind marginalizată şi izolată, atent supravegheată şi fără a mai avea dreptul să se amestece în chestiunile politice.
63 de ani a trăit Regina Maria a României, alias Missy.
Citește pe Antena3.ro
