Rafila a mai spus că o creştere a numărului de persoane detectate va avea loc inclusiv ca urmare a faptului că tulpina Omicron este "mult mai transmisibilă", aspect remarcat şi în celelalte ţări.
Alexandru Rafila: Marti am ajuns la 90.000 de teste COVID efectuate, probabil cel mai mare numar de la inceputul pandemiei
Rafila a precizat că în urma schimbării strategiei de gestionare a pandemiei, Ministerul Sănătăţii nu aşteaptă "pasiv" ca oamenii să se îmbolnăvească şi să se interneze în spitale, care devin supraaglomerate.
Alexandru Rafila: Marti am ajuns la 90.000 de teste COVID efectuate, probabil cel mai mare numar de la inceputul pandemiei
"Am adoptat această strategie de facilitare a testării aproape de domiciliul populaţiei: organizarea centrelor ambulatorii de evaluare a pacienţilor şi trimiterea pentru asistenţă medicală spitalicească doar a celor care au nevoie de acest tip de asistenţă medicală", a explicat el.