Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu: "Nu există un proiect de alianţe postelectorale nici cu ALDE, nici cu PMP"

Alina Gorghiu: "Nu există un proiect de alianţe postelectorale nici cu ALDE, nici cu PMP"

Senatorul PNL Alina Gorghiu, fost preşedinte al liberalilor, a afirmat că nu există un proiect de alianţe postelectorale nici cu ALDE, nici cu PMP şi a pledat pentru reconstrucţia dreptei. 

"Doamna Turcan nu a angajat partidul în niciun fel, nici faţă de ALDE, nici faţă de PMP. A spus că este nevoie de o opoziţie unită şi de o reconstrucţie pe dreapta. Cred şi eu că e nevoie de o reconstrucţie pe dreapta, pentru că suntem împărţiţi în destul de multe partide şi partiduleţe care mai devreme sau mai târziu vor trebui să aibă un dialog pentru a face un proiect comun. Eu punctul de vedere mi-l conserv şi, până una alta, poziţia politică e aceeaşi. Nu există un proiect de alianţe postelectorale nici cu ALDE, nici cu PMP. Că vom face opoziţie alături de cei care nu vor merge la putere (...) asta este altă poveste", a afirmat Gorghiu, marţi, la Senat. 

Referitor la şansele nominalizării unui premier de dreapta, ea spune că îi este greu să creadă că ''preşedintele poate da mandatul unui prim-ministru din partea dreptei". 

"Nu ştiu ce va face preşedintele. Eu sunt, şi credeţi-mă că vor fi unele din ultimele declaraţii pe care le dau, sunt într-un moment de cugetare. Asta înseamnă că exist. Dar voi face un pas înapoi tocmai pentru a vedea mult mai limpede şi mai clar tabloul general. Nu cred că este momentul, dar e o observaţie personală şi nu angajează partidul ceea ce vă spun - mi-e greu să cred că preşedintele poate da mandatul unui prim-ministru din partea dreptei. (...) Momentan, nu s-a decis mandatul cu care delegaţia va merge mâine la Cotroceni. Probabil că în şedinţa de unificare vom face asta", a arătat Gorghiu, citată de Agerpres.

 

Citeşte şi:

Alina Gorghiu: M-am simţit boboc de senator

 

Eugen Nicolicea şi Şerban Nicolae, propuşi lideri ai grupurilor parlamentare PSD

 

Olguța Vasilescu, faţă în faţă cu alegerea vieţii sale! ”Încă nu am luat o decizie în acest sens”

 

Subiecte în articol: alina gorghiu aliante postelectorale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri