Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu: România continuă să susţină Republica Moldova pe calea sa spre integrare europeană

Alina Gorghiu: România continuă să susţină Republica Moldova pe calea sa spre integrare europeană

România continuă să susţină Republica Moldova pe calea sa spre integrare europeană, a fost mesajul transmis de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, într-o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

"O bucurie să îl revăd pe preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Grosu! Mesajul meu în calitate de preşedinte interimar al Senatului României a fost că vom continua să susţinem Republica Moldova pe calea sa spre integrare europeană. Ţările noastre trebuie să fie unite în Uniunea Europeană!", a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Alina Gorghiu a mai spus că cele două părţi vor consolida cooperarea bilaterală parlamentară în vederea combaterii dezinformării şi a propagandei ruseşti, în vederea ajutării refugiaţilor ucraineni şi a condamnării ferme a atrocităţilor comise de Federaţia Rusă în Ucraina, precum şi în vederea promovării valorilor europene comune.

"România va fi mereu alături de Republica Moldova!", a concluzionat oficialul român.

Subiecte în articol: alina gorghiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri