Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului FACIAS a făcut o cercetare din care reiese că nu ar fi fost nevoie de niciun pachet de măsuri fiscale din partea Guvernului, dacă Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) s-ar fi străduit, în ultimele trei luni, să recupereze jumătate din taxele și impozite neachitate de marii datornici. Fundația arată că sunt peste 5.400 de entități care au datorii către bugetul de stat ce depășesc un milion de lei fiecare, însumând peste 59 de miliarde de lei, echivalentul a 11,6 miliarde de euro, adică aproape dublu față de deficitul bugetar actual. ANAF nu încearcă nici măcar acum să recupereze acești bani, deși multe dintre problemele create prin asumarea răspunderii Guvernului pe pachetele de măsuri de austeritate ar fi fost inexistente, dacă acești bani ar fi venit la buget.
FACIAS a examinat „Lista Rușinii” publicată de ANAF și a constatat că, din totalul de 42.302 contribuabili incluși, peste 5.400 de entități au datorii către bugetul de stat ce depășesc un milion de lei fiecare. Cu jumătate din cele peste 59 de miliarde de lei care reprezintă datoria însumată a acestor entități s-ar acoperi gaura din buget.
Cu 11,6 miliarde de euro - cât însumează datoriile acestora, nu ar mai fi nevoie nici de noi taxe sau impozite pentru toți cetățenii onești, care își respectă obligațiile fiscale, nici de restructurări în instituții, nici de creșterea șomajului, nici de tăieri de burse pentru elevi și studenți sau eliminarea a peste 10.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar. S-ar fi putut evita problemele sociale și protestele care vor duce la blocarea instituțiilor statului.
Din analiza FACIAS reiese că ANAF ar fi putut cere banii sau ar fi putut recupera sumele prin acțiuni specifice și instrumente legale pe care le are la dispoziție - inclusiv prin scoaterea la licitație a bunurilor societăților comerciale intrate în faliment sau a administratorilor acestora, dar nu a făcut-o. „Totodată, analiza situației juridice a datornicilor cu restanțe de peste un milion de lei, arată că 2.730 sunt în faliment, 1.639 au fost declarați insolvabili, 618 se află în insolvență, iar pentru 503 nu există date clare privind statutul juridic. Din totalul datoriilor pe care marii datornici le au la ANAF și care însumează peste 59 de miliarde de lei: 35,2 miliarde de lei provin de la societăți deja intrate în faliment, iar alte 13,2 miliarde de lei de la firme declarate insolvabile. Restul, aproximativ 10,6 miliarde de lei, la companii aflate în insolvență sau cu statut juridic neclar”, arată FACIAS.
Având în vedere aceste aspecte, FACIAS a inițiat campania națională „Cine răspunde?”, având ca obiectiv responsabilizarea autorităților în direcția accelerării procesului de recuperare a creanțelor restante datorate bugetului public.
Noul șef al Fiscului, chemat în Parlament de USR
Și politicienii par interesați de soarta datoriilor nerecuperate de ANAF, dar în actualul context, toate acțiunile venite din partea acestora sunt doar jocuri de imagine. La solicitarea USR, noul președinte ANAF, Adrian Nicușor Nica, va fi audiat în Parlament, în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, pe 16 septembrie. Solicitarea a fost depusă de deputatul USR Cezar Drăgoescu, membru al comisiei, și aprobată cu unanimitate de voturi.
Având în vedere rolul esențial al Agenției Naționale de Administrare Fiscală în colectarea veniturilor la bugetul de stat și în combaterea evaziunii fiscale, considerăm necesar ca șeful ANAF să ofere explicații publice cu privire la eficiența instituției și modul în care își exercită atribuțiile”, a declarat deputatul USR Cezar Drăgoescu.
Întrebările adresate de USR președintelui ANAF vizează: măsurile adoptate pentru corectarea și remedierea neregulilor semnalate în raportul Curții de Conturi; acțiunile concrete implementate pentru combaterea evaziunii fiscale; valoarea sumelor colectate, de la începutul anului până în prezent, defalcate pe luni, din activități de combatere a evaziunii fiscale; domeniile de activitate cu cele mai ridicate niveluri de evaziune fiscală.
Doar că șeful ANAF care va răspunde întrebărilor parlamentarilor este numit în funcție de câteva zile. Miercurea trecută, premierul Ilie Bolojan a anunţat, în conferinţă de presă, numirea unei noi conduceri la ANAF, dar şi că vor fi luate măsuri pentru eficientizarea instituţiei.
„Pentru a pune în practică acest pachet (n.r. - fiscal), este evident că (...) este nevoie de o altă abordare și astăzi am numit o nouă conducere la ANAF, la propunerea domnului ministru de Finanțe, în așa fel încât, stabilind criterii de performanță, să combatem atât evaziunea fiscală, dar să luptăm de pe toate pozițiile și pentru cheltuirea corectă a banilor publici și pentru combaterea fraudării acestora”, a spus Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, cu ocazia mutării lui Nica de la conducerea Corpului de Control al Premierului în cea de la ANAF, cu rang de secretar de stat.
Corupția din instituție nu a fost urmărită
Noua conducere ANAF ar trebui să facă și cercetări asupra modului în care inspectorii și-au făcut datoria, mai ales după ce au existat multe fapte penale ale șefilor sau ale inspectorilor Fiscului de care se leagă și actuala gaură din buget.
În ultimii ani, doi foști directori generali ai ANAF au fost cercetați și condamnați pentru fapte de corupție - Sorin Blejnar și Șerban Pop. Sunt și inspectori ANAF condamnați pentru luare de mită, de dată recentă. Anul acesta, în luna iulie, DNA a început urmărirea penală asupra lui Florin Sârbu, inspector superior din cadrul ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cercetat pentru trafic de influență, fals în declarații și folosire de informații nedestinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Cătălin Adrian Cojocaru, fost director adjunct din cadrul ANAF, a fost condamnat pentru complicitate la trafic de influență. De asemenea, inspectorul superior din cadrul Direcției Generale ANAF București, Andrei Petru Dimitriu, a fost arestat, anul acesta, pentru luare de mită. Acestea sunt doar câteva exemple din lista celor cercetați pentru luare de mită în cadrul ANAF.