Începând de miercuri, ora 10:00, până joi, ora 09:00, valul de căldură va fi intens și persistent. Va fi caniculă, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 37...38 de grade, iar cea minimă de 18...21 de grade. Noaptea va fi tropicală. Cerul va fi variabil ziua și mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat.
De joi, ora 09:00, până vineri, ora 09:00, canicula va persista, iar temperatura maximă va fi de 37...38 de grade, cu minime de 19...21 de grade. După-amiaza sunt așteptate intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze de 60...80 km/h, averse de 5...10 l/mp, izolat posibil peste 15 l/mp, și descărcări electrice.
În intervalul de vineri, ora 09:00, până sâmbătă, ora 09:00, valul de căldură va continua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă de 19...21 de grade (noapte tropicală). După-amiaza și seara vor fi posibile intensificări ale vântului, cu viteze de 50...60 km/h, descărcări electrice și averse de 5...10 l/mp, posibil peste 15 l/mp.
De sâmbătă, începând cu ora 09:00, până duminică, ora 10:00, canicula va continua, cu temperaturi maxime de 34...35 de grade și minime de 18...20 de grade. Noaptea va fi tropicală. După-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, averse ce pot avea și caracter torențial, de 10...15 l/mp, intensificări ale vântului și vijelii.
Pentru municipiul București este în vigoare o informare meteorologică pentru val de căldură, caniculă, temperaturi extreme, disconfort termic, nopți tropicale și instabilitate atmosferică începând de miercuri, ora 10:00, până duminică, ora 10:00.
De asemenea, Capitala se află sub cod portocaliu de caniculă în intervalul de miercuri, ora 10:00, până vineri, ora 10:00.
Iar joi, în intervalul orar 12:00 - 21:00, va fi în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică, cu intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale însemnate cantitativ.
(sursa: Mediafax)


