Jurnalul.ro Ştiri Educatie Andronescu susţine că internetul e resursa educaţională cea mai interesantă şi cea mai ieftină pe care va trebui să o folosim

Andronescu susţine că internetul e resursa educaţională cea mai interesantă şi cea mai ieftină pe care va trebui să o folosim

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că internetul este resursa educaţională cea mai interesantă şi cea mai ieftină pe care cadrele didactice vor trebui să o folosească.

"Faptul că de câţiva ani toate manualele noastre au şi formă digitală este, după părerea mea, o cale foarte interesantă în a completa aceste manuale cu resursele pe care le găsim în internet şi sunt convinsă, chiar aş spune că visez la momentul în care profesorul, utilizând şi logistica pe care trebuie să o aibă în faţa clasei, să-şi pregătească o lecţie care să fie adaptată clasei pe care o are, pentru că nu ne naştem egali, clasele nu sunt identice şi dacă am putea cu această resursă să micşorăm decalajul dintre şcoli ar fi absolut extraordinar", a spus Andronescu, cu prilejul participării la lansarea unui studiu realizat de "Salvaţi Copiii" pe tema utilizării internetului de către copii.

Ea a menţionat că şcoala românească este extrem de polarizată şi că mai mulţi parametri influenţează decalajul, printre care se numără familia. "Dacă părintele îşi ţine aproape copilul de şcoală, şansa de succes a copilului e imensă. (...), dar dacă folosim aceste resurse încercăm să micşorăm cu ajutorul lor decalajul dintre aceste şcoli, dintre rural şi urban, dintre şcolile unde performanţele sunt mai slabe şi unde sunt performanţe de top", a afirmat ministrul.

În opinia sa, tehnologia determină evoluţia omenirii. "Nu o putem rejecta, trebuie să învăţăm să o folosim, să ne protejăm ceea ce e de protejat (...). Eu în primul rând aş privi internetul cu toată prietenia, pentru că e cea mai ieftină resursă educaţională şi poate chiar cea mai completă şi complexă resursă educaţională. Problema pe care eu mi-o pun e cum selectăm informaţia vârstei pe care copilul o are", a declarat Andronescu.

Ea a remarcat modificările aduse de tehnologie şi internet în evoluţia copilului la vârstă fragedă. "Cred că pentru aceşti copii în educaţia timpurie componenta memoriei vizuale e mult mai dezvoltată în dauna celorlalte componente, ca urmare, copilul mic, utilizând tableta, acumulează cunoaştere în mod deosebit prin imagini, de aceea obligaţia ministerului, a şcolii în general, e ca atunci când el vine la şcoală să încercăm să construim pe ceea ce el deja a achiziţionat", a spus Andronescu.

În opinia sa, în prezent copiii sunt mai informaţi, au mult mai multe cunoştinţe decât cei care aveau vârste similare acum 10-15 ani.

"Instituţia şcolară nu mai e singura sursă de informare pentru copilul care atinge vârsta şcolară şi vine în colectivitate. Din acest punct de vedere, obligaţia şcolii şi a celor care gestionează şcoala devine şi mai mare. Important pentru noi e să selectăm din această informaţie extrem de densă şi prea condensată ceea ce e cel mai important, în aşa fel încât să nu obosim copilul, care e invadat de informaţie din toate părţile (...). De foarte multe ori copiii încep să ştie să utilizeze aceste instrumente mai bine decât profesorul lor şi atunci se poate naşte şi această contradicţie, dar această teamă în mintea profesorului că începe să ştie mai puţin decât elevul şi despre acest lucru trebuie să vorbim deschis, în aşa fel încât să putem să corectăm, pentru că în orice moment, cel puţin aşa cum e construită şcoala acum, elevul - orice vârstă ar avea el - are ce şi de la cine învăţa în şcoală", a adăugat Andronescu. AGERPRES

Subiecte în articol: ecaterina andronescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri