Camera Deputaților a adoptat ieri noua Lege a Integrității, inclusiv cu un amendament propus de PSD care vizează situația juridică a lui Dominic Fritz, condamnat definitiv pentru conflict de interese administrativ.
Amendamentul PSD prevede următoarele:
„persoanelor față de care, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflictul de interese – și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculate la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respectivă a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția de demnitate publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”
„persoanelor față de care se constată în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflictul de interese după intrarea în vigoare a prezentei legi – le încetează mandatul la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești după caz”.
PNL – condus de Ilie Bolojan – susține, printr-un comunicat de presă, că amendamentul PSD la Legea integrității este despre eliminarea unui om, Dominic Fritz. Nici USR n-a votat amendamentul, liderii USR dorind să-și protejeze președintele de eventualele efecte ale legii.
Însă Agenția Națională de Integritate (A.N.I.) contrazice oficial cele două partide. ANI spune că susține soluția prin care se elimină posibilitatea de a fi încălcat regimul conflictului de interese.
„În prezent, inspectorii Agenției monitorizează 122 de cazuri aflate sub interdicția de 3 ani de la încetarea mandatului/funcției, aplicată persoanelor identificate în conflict de interese sau incompatibilitate.
Ce reprezintă aceste 122 de cazuri:
Aprox. 35% din totalul interdicțiilor active aflate în monitorizare (nu totalul interdicțiilor rămase definitive din întreaga activitate a Agenției, ci doar pe cele în curs de derulare)
75% dintre cele 122 de cazuri, privesc persoane declarate în conflict de interese în timp ce ocupau funcții elective.
Cum au rămas definitive:
25 prin necontestare
14 prin nerecurarea deciziei Curții de Apel
restul, prin decizie a ICCJ
Măsurile aplicate:
Pentru 9 persoane nu au fost dispuse măsuri sau măsurile au fost anulate în instanță;
Pentru celelalte, măsurile au constat în diminuarea salariului/indemnizației cu 5-20%, pe o durată de 1-6 luni.
Situația actuală a persoanelor vizate:
47 continuă să ocupe funcții pentru care completează declarații de avere și interese din care:
22 dintre cele declarate în conflict de interese pe funcție electivă continuă să ocupe o funcție electivă;
22 dintre cele declarate în conflict de interese pe funcție publică continuă să ocupe o funcție publică.
ANI precizează că cele 122 de persoane sunt cele pentru care inspectorii Agenției au emis un raport de evaluare rămas definitiv prin neatacare în termenul legal, respectiv pentru care există hotărâre judecătorească definitivă comunicată. În precizarea ANI nu sunt incluse persoanele aflate în termenul de contestare a raportului, cele care fac obiectul unor acțiuni în instanță aflate în desfășurare sau pentru care decizia instanței nu a fost încă comunicată.
(sursa: Mediafax)