Jurnalul.ro Ştiri Observator ANI: Un consilier județean și patru polițiști nu au declarat câștigurile din jocurile de noroc

ANI: Un consilier județean și patru polițiști nu au declarat câștigurile din jocurile de noroc

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat procurorii pentru că un consilier județean și patru polițiști nu ar fi trecut în declarațiile de avere veniturile încasate din premii și jocuri de noroc.

Agenția Națională de Integritate a constatat indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în cazul a cinci persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Este vorba despre Mihai Marius Gheorghe - funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către Mihai Marius Gheorghe a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat venituri încasate din premii și jocuri de noroc în valoare de 4.446 Lei, venituri din activități independente în valoare totală de 2.192 Lei, bunuri imobile reprezentând un apartament, bunuri mobile reprezentând un autovehicul precum și datorii, reprezentând un credit bancar în valoare de 271.414 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice

În cazul lui Nicolae Cristian Berechet- funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile încasate din premii și jocuri de noroc în valoare de 20.528 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.

De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către Felician Rodina, agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în valoare de 14.714 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice, iar Nicolae Cismaru - fost funcționar public cu statut special în cadrul Poliției Transporturi Feroviare Curtici, nu a declarat veniturile încasate din profesii libere și comerciale în sumă totală 55.460 Lei, din dividende în sumă totală de 4.246 Lei și din jocuri de noroc în valoare de 106 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.

Adrian Florin Hopșa, Consilier Județean în cadrul C.J. Neamț, nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc și dobânzi în valoare de 108.798 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: anu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri