Jurnalul.ro Sport Fotbal international Argentina este pentru a treia oară Campioană Mondială!

Argentina este pentru a treia oară Campioană Mondială!

de Andreea Tiron    |   

Argentina a câștigat în această seară Cupa Mondială de Fotbal din Qatar 2022.

6 goluri marcate în 120 de minute. Argentina este pentru a treia oară Campionă Mondială.

Argentina este noua Campioană Mondială la fotbal. Albicelesti au câștigat titlul din Qatar la loviturile de departajare. Argentina a condus 2-0 la pauză, fiind egalată în repriza secundă. În prelungiri, ambele echipe au mai marcat câte un gol.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Naționala Argentinei a devenit campioană mondială la fotbal, după ce a învins în finală Franța la lovituri de departajare. Argentina a condus 2-0, fiind egalată în repiza secundă. În prelungiri, ambele echipe au marcat câte un gol. Franța a ratat 2 lovituri de 11 m, trimițând trofeul în Argentina.

Francezii au început cu un fault de control asupra lui Messi, De Paul răspunzând îmbrâncindu-l pe Rabiot.

Lloris are o primă intervenție la execuția din careu a lui Fernandez, care era însă în offside.

McAllister îl pune din nou în evidență pe Lloris, cu un șut tare din afara careului, reținut cu siguranță, în minutul 5.

Argentina e în ofensivă și De Paul șutează în Varane, mingea ieșind în primul corner a meciului.

Franța ajunge periculos în careul argentinian, abia în minutul 14, însă Emiliano Martinez iese și reține, înainte ca Mbappe să ajungă la minge.

Griezmann execută o lovitură liberă periculoasă din lateral stânga, lovitura de cap a lui Giroud trecând peste poartă, fiind însă acordat fault în atac.

Peste doar un minut, Di Maria pătrunde în careu și e faultat neglijent de Dembele. Polonezul Marciniak dictează penalty fără ezitare.

Messi execută și deschide scorul cu multă siguranță, păcălindu-l pe Lloris (1-0, min. 23)

Argentina continuă să domine jocul și Mac Allister își încearcă norocul cu un șut ce trece pe lângă.

Vine minutul 36, când Messi inițiază un contraatac, mingea ajunge la Alexis Mac Allister care îi pasează lui Angel Di Maria. Acesta ajunge înaintea lui Lloris la minge și marchează cu sânge rece pe lângă portar (2-0, min. 36)

Scorul e 2:0 pentru Argentina.

Deschamps face două schimbări surprinzătoare în minutul 41. Thuram intră în locul lui Giroud, iar Muani îl înlocuiește pe Dembele, autorul faultului în careu.

Francezii sunt ceva mai mult pezenți în careul sudamericanilor, însă fără să pună în pericol poarta lui Martinez. Pare că Argentina cedează deliberat posesia și își conservă energia.

De la margine se arată 7 minute suplimentare de joc, care aduc un cartonaș galben pentru Fernandez și o lovitură liberă executată slab de Griezmann.

Argentina intră la vestiare din postura de virtuală campioană mondială.

Este pentru prima dată din 1966, de când se înregistrează statisticile, când o echipă nu trimite nici măcar un șut pe spațiul porții. Este cazul Franței la această ediție.

La revenirea de la vestiare, francezii încearcă să fie ofensivi, dar tot ce obțin e o primă lovitură de colț, la capătul căreia, centrarea lui Griezmann e reținută de Martinez.

Argentinienii joacă fără grabă, aruncând în luptă toate tacticile de tragere de timp.

Martinez are o intervenție salvatoare la 30 de metri de poarta sa, degajând o minge ce putea deveni periculoasă.

Alvarez primește apoi o minge în careul Franței, de unde șutează pe colțul scurt. Lloris respinge.

Un minut mai târziu (59), Di Maria face spectacol în careu, în flancul stâng, driblează 3-4 adversari, pasează în centru, Alvarez lasă pentru Messi, care șutează puțin pe lângă, talonat de un fundaș francez.

Francezii nu găsesc soluții, și Mac Allister ajunge în fața porții lui Lloris, dar cade într-un duel umăr la umăr cu Upamecano, înainte să șuteze la poartă.

Di Maria a dat tot ce se putea și e momentul să fie înlocuit în minutul 64 cu Marcos Acuna.

Cifrele nu sunt de partea francezilor, Mbappe trimițând un prim șut periculos spre poarta lui Martinez, însă peste transversală.

În replică, Fernandez prinde cadrul porții de la 18 metri, însă mingea e pe direcția lui Lloris.

Deschamps mai afec două modificări. Ies Griezmann și Hernandez înlocuiți de Coman, respectiv Camavinga.

De nicăieri, Franța renaște și Kylian Mbappe marchează două goluri în interval de 3 minute, Franța a egalând scorul finalei cu Argentina, scor 2-2.

Mbappe a înscris de la punctul cu var, în minutul 78, ducând scorul la 2-1 și relansând meciul. În minutul 81, același Mbappe a reușit egalarea, după un contraatac al Franței.

Francezul devine astfel cel mai tânăr fotbalist care marchează 10 goluri la Cupa Mondială, în acest moment fiind și gogheter al competiției din Qatar, cu 7 reușite.

Minutul 87 îi aduce un cartoaș galben lui Thuram, pentru o simulare în careul argentinian.

De la margine se arată 8 minute suplimentare de joc și se pare că vor urma prelungiri.

Franța e cu moralul ridicat și profită de năucirea lui Messi & Co, masați în propria jumătate, părând obosiți.

Mbappe e dezlănțuit și prinde un șut frumos, deviat de Otamendi în corner. Pest eun minut, Rabiot șutează din poziție ideală, din careu, dar Martinez e la post și reține în doi timpi.

Argentina nu își revine și Mbappe provoacă din nou panică pătrunzând în careul advers, însă fundașii sudamericani rezolvă în ultima clipă.

Messi are titlul în ghetă, dar șutul său din afara careului e scos de sub bară de Lloris, cu un reflex excelent.

Ultimul minut înregistrează câte o acțiune ofensivă în fața fiecărei porți, fără rezultat pe tabelă.

Finala continuă cu două reprize de prelungiri de câte 15 minute.

Se joacă prudent în primele minute ale prelungirilor. Argentina ajunge prima în careul advers, în minutul 97 dar nu produce pericol.

Minutul 100. Fază fixă pentru Franța. Corner mai scurt. Argentina rezistă greu și scoate în corner., care rămâne fără rezultat.

Scaloni mai face două schimbări. Intră Paredez și Lautaro Martinez, în locul lui De Paul și Alvarez.

Alvarez ajunge în careu, în minutul 113, dar șutul său e imprecis.

Ultimul minut al primei reprize de prelungiri îi găsește pe argentinieni în careu, de unde Lautaro Martinez șutează în blocaj din careu. Mingea ajunge la Montiel, care șutează la rândul lui spre poartă, Varane respingând cu capul.

Înainte de pauza dintre reprizele de prelungiri, Lautaro Martinez irosește o ocazie incredibilă, șutând defectuos singur cu Lloris.

Imediat după reluare, Argentina pare mai proaspătă și lansează o cominație în fața careului francez. Mingea e șutată de Lautaro Martinez, respingerea lui Lloris ricoșând la Messi, care e la locul potrivit pentru a marca și a-l egala pe Mbappe în topul golgheterilor, cu 7 goluri fiecare.

În minutul 116, Mbappe trimite un șut din afara careului și mingea atinge mâna unui argentinian în careu. Același Mbappe execută și egalează în minutul 118, cu o execuție impecabilă.

Se dictează 3 minute de prelungiri. Lautaro Martinez are totuși o ocazie mare, însă faza e întoarsă pentru offside.

3 minute cât un meci. Muani scapă singur cu Emiliano Martinez și irosește șansa de a aduce titlul în Franța, cu un șut în piciorul portarului argentinian.

Lautaro Martinez e cel care dă replica în celălalt careu, lovitura sa de cap fiind prost cadrată.

Mbappe are ultimul cuvânt, înainte de fluierul de final, dar 4 driblinguri în careu nu sunt suficiente pentru a-l pune în situația de a marca.

Se trece la executarea loviturilor de penalitate.

Mbappe și Messi au marcat primii, pentru ca apoi Martinez să apere execuția lui Coman, în timp ce Tchouameni a trimis pe lângă poartă. Argentinienii au marcat prin Dybala și Paredes, Montiel închizând tabela și aducând titlul în Argentina.

S-a încheiat cu scorul general de 7-5, după 2-2 la capătul primelor 90 de minute și 3-3 după 120 de minute.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: argentina campioana mondiala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri