Jurnalul.ro Ştiri Locale Argeș: Polițist lovit de un tânăr de 19 ani

Argeș: Polițist lovit de un tânăr de 19 ani

Un polițist din cadrul IPJ Argeș a fost lovit de un tânăr de 19 ani. Oamenii legii interveneau după ce prietena tânărului a sesizat faptul că, pe fondul unor neînțelegeri, tânărul ar fi dat foc mai multor haine.

Potrivit IPJ Argeș, incidentul a avut loc pe raza localității Stolnici la sfârșitul săptămânii trecute, când o fată de 15 ani a sesizat faptul că prietenul său, de 19 ani, ar fi agresat-o și ar fi dat foc la mai multe obiecte vestimentare, pe fondul neînțelegerilor.

Polițiștii mai interveniseră anterior la acest caz, după ce un aparținător al minorei, care ar fi auzit în timpul convorbirii telefonice cu cea în cauză când cei doi s-ar fi certat, a sunat la 112. Cu ocazia verificărilor efectuate la primul apel, fata le-a spus polițiștilor că nu ar fi avut decât contradicții verbale și s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.

Cu ocazia intervenției la al doilea apel, polițiștii l-au găsit pe tânărul de 19 ani lângă mai multe obiecte vestimentare incendiate, iar în prezența acestora tânărul s-a manifestat agresiv verbal față de minoră, având intenția de a o agresa fizic.

În aceste împrejurări, tânărul l-a lovit pe unul dintre polițiști. Pentru prinderea și imobilizarea acestuia, polițiștii au folosit spray iritant-lacrimogen, după care l-au imobilizat și condus pe tânăr la sediul poliției.

În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, respectiv sub aspectul infracțiunii de distrugere și a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

De asemenea, ca urmare a lovirii polițistului, în cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, referitor la săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Costești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: IPJ Argeș politist lovit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri