Jurnalul.ro Timp liber Monden Ariana Grande, acuzată de plagiat cu o săptămână înainte de premiile Grammy

Ariana Grande, acuzată de plagiat cu o săptămână înainte de premiile Grammy

Împotriva vedetei pop Ariana Grande a fost depus joi un denunţ pentru plagiat, în care se arată că piesa ei de succes ''7 Rings'', nominalizată la înregistrarea anului în cadrul premiilor Grammy, conţine strofe şi ritmuri copiate dintr-un cunoscut cântec rap lansat în 2017, relatează EFE.

Ştirea intervine într-un moment în care mai sunt câteva zile până la gala premiilor Grammy din 26 ianuarie, cele mai importante recompense ale industriei muzicale, unde Ariana Grande a fost nominalizat la cinci categorii, între care şi cea pentru cel mai bun album al anului cu materialul discografic 'thank u, next'.

Rapperul Josh Stone, care evoluează sub numele de scenă DOT, a depus denunţul la un tribunal din New York la un an după ce piesa Arianei Grande a fost lansată.

În documentul depus în instanţă, avocatul său susţine că doi experţi muzicologi au analizat cele două piese şi au descoperit fragmente în care ritmul şi notele sunt foarte asemănătoare.

Cântăreaţa ar fi plagiat piesa ''You Need it, I Got It'', care conţine o succesiune de cuvinte similară cu o secvenţă din piesa ''7 Rings''.

Concret, Ariana Grande repetă în ''7 Rings'' cuvintele ''I Want It, I Got It. I Want It, I Got It'' într-un stil foarte asemănător cu cel al rapperului care, în cântecul său din 2017, spune sacadat ''You Need It, I Got It. You Want It, I Got It''.

Avocatul a precizat că a prezentat compoziţia mai multor executivi din industria muzicii, inclusiv producătorului Tommy Brown, cu care colaborează Ariana Grande.

"Literalmente, secvenţa celor 39 de note din '7 Ring' este identică cu cele 39 de note din 'You Need it, I Got It' (...) Altfel spus, ritmul, amplasarea notelor şi cea a cuvintelor este identică", se arată în documentul obţinut de revista Variety.

AGERPRES

Subiecte în articol: Ariana Grande plagiat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri