Jurnalul.ro Ştiri Externe Ariana Grande îşi suspendă turneul după atentatul de la Manchester

Ariana Grande îşi suspendă turneul după atentatul de la Manchester

Cântăreaţa americană Ariana Grande şi-a suspendat pe o perioadă nedeterminată turneul european "The Dangerous Woman Tour" după atentatul terorist comis luni seară în Manchester, informează portalul TMZ citat de EFE. 

Ariana Grande, 23 de ani, nu va concerta joi la Londra cum era prevăzut şi a decis să-şi suspende turneul cel puţin momentan, au declarat surse ale artistei portalului TMZ, specializat în celebrităţi. 

În afară de Marea Britanie, unde a concertat Dublin şi Manchester şi urma să ajungă pe O2 Arena din Londra miercuri şi joi, cântăreaţa avea prevăzute concerte în Belgia, Polonia, Germania şi Elveţia. 

Ariana este distrusă şi de neconsolat pentru cele întâmplate, scrie sursa citată. La puţin timp după comiterea atentatului care a provocat cel puţin 22 de morţi şi 59 de răniţi, cântăreaţa a mărturisit că nu are cuvinte pentru a putea exprima ceea ce simte. "Distrusă. Din adâncul inimii mele, îmi pare atât de rău. Nu am cuvinte", a scris artista pe Twitter. 

Explozia s-a produs imediat după ce Ariana şi-a încheiat spectacolul de pe Manchester Arena luni seara, în jurul orei locale 10.35 p.m. La acel moment, arena era plină de fani, printre care un număr mare de fete adolescente, care reprezintă cea mai mare a parte a fanilor vedetei. 

"Cuvintele nu ne pot exprima durerea pentru victimele şi familiile afectate din acest atac fără sens. Plângem vieţile copiilor şi ale celor dragi pierdute în acest act laş", a scris pe Twitter şi managerul vedetei, Scooter Braun.AGERPRES

Subiecte în articol: Ariana Grande ariana grande turneu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri