Jurnalul.ro Ştiri Externe Armata ucraineană: Forțele ruse au ajuns într-un alt oraș-cheie de pe linia frontului

Armata ucraineană: Forțele ruse au ajuns într-un alt oraș-cheie de pe linia frontului

de Redacția Jurnalul    |   

Forțele ruse au ajuns în împrejurimile orașului Torețk, aflat pe linia de front din estul Ucrainei, a declarat armata ucraineană, scrie Reuters.

„Situația este instabilă, luptele au loc literalmente la fiecare intrare (în oraș)”, a declarat Anastasiia Bobovnikova, purtător de cuvânt al Grupului tactic operațional „Luhansk”, pentru postul național de televiziune din Ucraina.

„Rușii au intrat în periferia estică a orașului”, a adăugat ea.

Reuters notează că Rusia avansează spre Torețk din august, cucerind sat după sat cu ajutorul infanteriei.

Torețk este un oraș aflat pe linia frontului de 10 ani, deoarece este aproape de teritoriile ucrainene cucerite de separatiștii susținuți de Rusia în 2014. De atunci, a devenit o ancoră a fortificațiilor Kievului.

Căderea Torețk, spun analiștii militari ucraineni, ar permite Moscovei să obstrucționeze rutele logistice cheie ale Kievului, inclusiv drumul Pokrovsk-Kostyantynivka.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: fortele ruse ucraina linia frontului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri