Jurnalul.ro Ştiri Externe Armin Laschet, contra reparațiilor de război acordate Poloniei

Armin Laschet, contra reparațiilor de război acordate Poloniei

Armin Laschet, favoritul la succesiunea actualului cancelar german Angela Merkel, a vorbit sâmbătă, cu prilejul aniversării a 77 de ani de la Insurecţia din Varşovia, despre responsabilitatea Germaniei în declanşarea celui de-al doilea Război Mondial, a anunțat dpa.

„S-au produs (...) atrocităţi comise de germani împotriva întregii populaţii poloneze, lucru care mă umple de o ruşine profundă şi de smerenie”, a declarat candidatul de dreapta la postul de cancelar al Germaniei pentru ziarul polonez „Rzeczpospolita”.

Cu toate acestea, Laschet a respins solicitările de reparaţii de război făcute de unii membri ai formaţiunii de guvernământ din Polonia, Partidul Lege şi Justiţie. „Nu face deloc bine instrumentalizarea politică a acestei chestiuni din nou şi din nou”, a spus el.

Întrebat în legătură cu disputa în curs dintre Bruxelles şi Varşovia cu privire la respectarea de către Polonia a normelor legale europene, Laschet a susţinut că Uniunea Europeană are dreptate „să se asigure de respectarea dreptului european peste tot”.

În Varşovia, ocupată de germani la 1 august 1944, mişcarea de rezistenţă poloneză s-a ridicat împotriva forţelor germane din oraş. Insurecţia a fost înnăbuşită brutal, estimându-se că între 150.000 şi 200.000 de civili şi-au pierdut viaţa. Varşovia a fost aproape distrusă în timpul luptelor.

 

Subiecte în articol: armin laschet
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri