Istoria este plină de cazuri în care aroganța, trufia, îngânfarea debordantă au provocat pierderi surprinzătoare în conflicte în care câștigătorul nu anunța să aibă probleme. Spiritul prusaco-teutonic pare să aibă în genă aceaste racile transmise peste generații. Românii au avut de-a face în ocazii dramatice cu acest comportament tipic nemțesc care creează repulsie și pe care s-a fundamentat o rezistență la nivel național față de germanii agresori. Ocupația din 1916-1918, impunerea pactului secret Ribbentrop-Molotov, cizma nazistă au situat România și Germania în poziții de conflict armat în cele două războaie mondiale. Toate acestea lasă urme adânci și cicatricile sunt scormonite chiar și peste decenii de comportamente atavice ale unor reprezentanți ai etniei care cred, în multe ocazii, că au poziții de superioritate față de populația ,,băștinașă”. Kaiserul punea la cale cu feldmareșalul Mackensen măsurile pentru terorizarea Bucureștiului ocupat. Casa lui Take Ionescu, fruntașul politic care militase pentru intrarea României în război, a fost vandalizată de soldații nemți ,,foarte civilizați”, imediat după intrarea lor în Capitală. Intelectualii români care erau fișați ca patrioți de poliția militară germană și austro-ungară au fost internați în lagăre în afara Bucureștiului. Pentru a înțelege bine suferințele provocate de administrația germană ,,Jurnalul din vremea ocupației”, ținut de liberalul Vasile Cancicov, jurist de marcă al vremurilor, oferă o lectură instructivă. Nu poți să nu remarci însă și un paragraf al autorului, care consemnează în 18 iulie 1918, cu puțin înainte de prăbușirea invadatorilor: ,,În Capitală, guvernatorul Von Tulff și feldmareșalul Mackensen se plimbă singuri și pe jos în mijlocul mulțimii vexate și jefuite. E un act de cumințenie sau un act de lașitate această răbdare și această sinucidere morală? Istoria îl va explica. Ceea ce voiesc eu să rețin e că popor ca al nostru neamțul n-a mai găsit aiurea”. Pentru a rămâne în timpurile trecute, să dăm un exemplu pe care îl cunoaște bine și fostul primar al Sibiului. Pe strada principală, în vadul comercial al urbei, până la Marea Unire, a fost admis de municipalitate și de ordinea breslelor doar un român care să dețină magazin. Firma lui Floașu a stat ca un ghimpe în coasta patronilor germani și unguri.