Jurnalul.ro Ştiri Educatie ASE este singura universitate din țară care se află în top 600 la nivel mondial

ASE este singura universitate din țară care se află în top 600 la nivel mondial

Academia de Studii Economice din București se situează, pentru a patra oară consecutiv, pe locul I în România, conform Times Higher Education World University Rankings, ediția 2023, și este singura universitate din țară care se află, pentru al doilea an consecutiv, în top 600 la nivel mondial.

ASE se poziționează și pe locul 48 la citări, la nivel mondial, precizează un comunicat al instituției.

Realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) începând cu 2004, clasamentul se concentrează pe excelența cercetării la scară globală, evaluând universităţile sub aspectul urmăririi a 13 indicatori de performanță, grupați în patru domenii: activitatea de predare, activitatea de cercetare, transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic și perspectiva internațională.

Times Higher Education World University Rankings 2023 reunește 1799 de universități din 104 țări, clasamentul fiind deschis de prestigioasele University of Oxford, Harvard University, University of Cambridge și Stanford University.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: academia de studii economice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri