Jurnalul.ro Ştiri Observator Asistente și infirmiere de la „Matei Balș”, audiate la Poliția Capitalei

Asistente și infirmiere de la „Matei Balș”, audiate la Poliția Capitalei

Două infirmiere și două asistente de la Institutul „Matei Balș” din Capitală, aflate de gardă în pavilionul unde a izbucnit incendiul, au fost audiate, vineri, la sediul Poliției Capitalei.

Avocatul Constantin Durgeru, cel care reprezintă Institutul „Matei Balș”, a precizat că cele cele două infirmiere au încercat să stingă focul și au oprit alimentarea cu oxigen, pentru a nu se produce o explozie.

„Au relatat exact ceea ce s-a întâmplat, cu alte cuvinte au spus adevărul. În prima fază, au fost chemate la audieri persoanele care au avut direct legătură cu evenimentele, cele care au fost pe tura de noapte, respectiv asistente şi infirmiere. Două asistente şi două infirmiere. (...) Au dat declaraţii în calitate de martor. Un singur lucru este cert, este evident că nu se poate vorbi de culpa cadrelor medicale, este foarte clar că reacţia a fost promptă. A fost un incident complet nefericit, absolut regretabil, din toate punctele de vedere, iar infirmierele, în primul rând, pentru că ele au fost primele care au luat contact cu focul, au avut o reacţie promptă, iar una dintre ele a avut şi prezenţa de spirit de a opri alimentarea cu oxigen. Dacă nu se oprea alimentarea cu oxigen, aveam o explozie", a precizat avocatul.

Cinci persoane au murit în urma incendiului de vineri dimineață de la „Matei Balș”, iar peste 100 de pacienți au fost transferați la alte spitale.

 

Subiecte în articol: matei bals incendiu audieri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri