Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac israelian în sudul Beirutului. Cel puțin 6 persoane au fost ucise

Atac israelian în sudul Beirutului. Cel puțin 6 persoane au fost ucise

de Redacția Jurnalul    |   

Cel puțin 6 persoane au fost ucise, miercuri, într-un atac israelian asupra unui oraș aflat la sud de Beirut, potrivit unui prim bilanț al Ministerului libanez al Sănătății, citat de AFP.

Atacul a vizat orașul Aramoun, care se află în afara bastioanelor mișcării armate Hezbollah, lovite în mod regulat de Israel. Ministerul a adăugat într-un comunicat că, pe lângă cei șase morți, „rămășițe umane” au fost găsite la fața locului.

Armata israeliană a cerut miercuri evacuarea mai multor zone din sudul Beirutului, pentru a treia oară în 24 de ore.

„Vă aflați în apropiere de instalații și interese afiliate Hezbollah, împotriva cărora armata israeliană va acționa în viitorul apropiat”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei, care a cerut locuitorilor din două cartiere din suburbiile sudice ale capitalei libaneze să evacueze, într-un mesaj pe rețeaua de socializare X.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri