Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenție! Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu rămân vineri temporar fără curent electric

Atenție! Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu rămân vineri temporar fără curent electric

Zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu vor rămâne vineri, temporar, fără curent electric, ca urmare a lucrărilor anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare ale E-Distribuţie Muntenia. 

În Bucureşti vor rămâne fără curent electric, între orele 9:00 - 17:00, consumatorii din sectorul 1, cartier Străuleşti, str. Buziaş, str. Drumul Costeşti, str. Lonea şi străzi adiacente, iar între orele 11:00 - 14:00 cei din strada Zeletin şi strada Trifeşti. 

În judeţul Ilfov, alimentarea cu energie va fi întreruptă între orele 9:00 - 17:00 în următoarele zone: localitatea Chiajna, str. Alex. I. Cuza, Cârciumăreselor, 1 Dec., B-dul 1864, Libertăţii, Republicii, străzile adiacente; localitatea Berceni, str. Mihai Bravu, 1 Decembrie, Domniţa Bălaşa, Libertăţii, 1 Mai, Piatra Craiului, Sportului, Avram Iancu, Câmpului, Oituz, străzile adiacente; localitatea Otopeni, strada 1 mai nr. 68-76; localitatea Pantelimon, Bulevardul Biruinţei, de la intersecţia cu str. Câmpului, până la intrarea în Selgros, SC Maco Pantelimon; localitatea Cernica, str. Traian, Decebal, Liviu Rebreanu, Bizanţului, George Coşbuc, I. L. Caragiale, Eroilor, Lunii şi străzile adiacente; localitatea 1 Decembrie, DN5 şi străzile adiacente; localitatea Berceni, str. Mioriţei, Brânduşelor, Ghiocelului, 1 Mai, Tudor Arghezi, Crinilor, Ion Agârbiceanu, Octavian Goga, străzile adiacente; localitatea Măgurele, str. Mărăşeşti, Siguranţei, Magnoliei, străzile adiacente. 

De asemenea, între orele 9:30 - 17:30 nu va fi curent electric în localitatea Pantelimon, pe str. Viilor, între Str. Duzilor şi str. Meiului, între orele 9:00 - 16:00 în localitatea Voluntari (Pipera), străzile Decebal, Alexandru Ioan Cuza, Ştefan Cel Mare, iar între orele 11:00 - 15:00 în localitatea Snagov, sat Vlădiceasca, Şos. Vlădiceasca şi străzi adiacente. 

În judeţul Giurgiu, procesul de sistare a alimentării cu energie electrică se va produce în următoarele zone, astfel: între orele 8:30 - 16:30 în localitatea Brăniştari, str. Principală şi străzile adiacente, localitatea Daia, str. Crizantemelor, localitatea Izvoru, strada Principală şi străzile adiacente, iar între orele 9:00 - 16:00 în localitatea Putineiu, str. Gherghinarului şi str. Crăiţei. AGERPRES

Subiecte în articol: localitati fara curent electric
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri