Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Atenție unde călătoriți! Aglomerație la frontierele dintre Bulgaria și Grecia

Atenție unde călătoriți! Aglomerație la frontierele dintre Bulgaria și Grecia

de Redacția Jurnalul    |   

Timpi mari de așteptare la intrarea în Bulgaria și Grecia, anunță MAE.

În prima parte a zilei de sâmbătă, timpii medii de așteptare pentru tranzitarea punctelor de trecere a frontierei dintre Republica Bulgaria și Republica Elenă sunt de 30-40 de minute.

MAE continuă monitorizarea situației din punctele de trecere a frontierei și a timpilor medii de așteptare prin reprezentanții Ambasadei României la Sofia și ai Consulatului General al României la Salonic, prezenți în PTF Makaza-Nymphaia și PTF Kulata-Promachonas, fiind, de asemenea, pregătiți să ofere asistență consulară cetățenilor români care întâmpină dificultăți.

În acest context, MAE recomandă cetățenilor români să folosească toate punctele de frontieră către Republica Bulgaria sau către Republica Elenă și să se asigure că dețin combustibil, apă, alimente sufiente pentru astfel de situații.

De asemenea, cetățenilor români ce revin în România li se recomandă să aibă în vedere posibilitatea măririi considerabile a timpilor de așteptare la trecerea prin punctul de frontieră Ruse, la taxa de pod, atunci când turiștii români revin în România și aleg să intre în țară prin PTF de la podul Giurgiu-Ruse. Astfel, se recomandă ca turiștii români care aleg să revină în țară prin PTF Giurgiu-Ruse să pregătească, în prealabil, suma exactă pentru taxa de pod, și anume 2 euro (monede cu valoare nominală de 1 euro sau 2 euro) sau 4 leva, în acest mod putând fi scurtați considerabil timpii de așteptare la procesarea și eliberarea documentelor justificative tip chitanțe, facturi sau bonuri fiscale.

MAE susține că este importantă informarea corectă, achiziționarea din timp a vinietelor electronice și achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL, pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.

„Firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri, care tranzitează teritoriul bulgar în această perioadă, li se recomandă să întreprindă măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare și stabilirii programului de lucru al conducătorilor auto, prin luarea în considerare a unor timpi de așteptare considerabil măriți la trecerea frontierelor. Pentru intrarea în România se recomandă folosirea și a celelorlalte puncte de trecere a frontierei situate la frontiera cu Republica Bulgaria, precum PTF Vidin - Calafat, PTF Kardam - Negru Vodă, PTF Oryahovo - Bechet (ferry), PTF Dobromir - Krushari (maximum 3,5 tone), PTF Kainardzha - Lipnița (maximum 3,5 tone), PTF Nikopol - Turnu Măgurele (ferry) și PTF Svishtov - Zimnicea (ferry), ultimele patru PTF cu program de funcționare în intervalul orar 08:00 - 20:00”, arată MAE.

Subiecte în articol: bulgaria Grecia frontiere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri