Jurnalul.ro Ştiri Social Avertisment: București și Ilfov vor fi în scenariul galben la deschiderea școlilor

Avertisment: București și Ilfov vor fi în scenariul galben la deschiderea școlilor

de Monica Cosac    |   

Numărul de infectări cu virusul SARS-CoV-2 s-a dublat într-o singură zi, ajungând, ieri, la 544 de cazuri noi, față de ziua anterioară, când au fost raportate 286 îmbolnăviri. Este cel mai mare număr de persoane infectate din ultimele trei luni. Valul patru a intrat în a 5-a săptămână de creștere accelerată, iar „evoluția pandemiei va fi neîngrădită în următoarele 6 săptămâni”, avertizează cercetătorul Octavian Jurma, care realizează și o estimare a creșterii ratei de infectare în fiecare județ. Chiar și într-o prognoză optimistă, este o certitudine că „București și Ilfov vor fi în scenariu galben la deschiderea școlilor, cu valori între 1,5 și 2,5 la 1.000”, spune Jurma. Medicii atrag atenția că, deja, tineri fără comorbidități ajung prea târziu la spital și refuză oxigenul și vaccinarea de teamă că acestea le-ar putea face rău.

 

„Știm că vaccinarea este un eșec, știm că nu vom avea măsuri de prevenție până la finalul lunii septembrie și, prin urmare, știm că evoluția pandemiei va fi neîngrădită în următoarele 6 săptămâni. Singurele necunoscute pentru părinți (dar și elevi) și afacerile care angajează părinți sunt: 1. rata de infectare în săptămâna deschiderii școlilor și 2. ce vor face autoritățile când incidența va depăși pragurile 1 și 3 la mie”, a scris Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook, alături de un tabel în care cercetătorul face „o prognoză optimistă” a ratei de infectare săptămânală pentru fiecare județ, până la data de 10 octombrie. 

 

„Situația reală va fi probabil mai gravă”

 

„Imaginea de ansamblu este de tipping point (n.r.- punct critic), în care incidența va bascula rapid din zona verde în zona galbenă și roșie imediat după deschiderea școlilor. Este acum aproape o certitudine că București și Ilfov vor fi în scenariu galben la deschiderea școlilor, cu valori între 1,5 și 2,5 la 1.000. Și alte județe vor fi în scenariu galben cu mare probabilitate, dar incidența depinde de rata de testare și alocare a cazurilor, deci nu este exclus să vedem abateri majore între incidența standard și incidența oficială”, a explicat Jurma, precizând că „situația reală va fi probabil mai gravă, deși nu putem exclude nici miracole naturale sau artificiale”.

Conform prognozei realizate de Jurma, fără a lua în calcul diverse evenimente cu risc ridicat de infectare, precum festivalurile de muzică anunțate pentru această toamnă, la două săptămâni după începerea anului școlar, mai multe județe vor intra în scenariul roșu, cu o incidența cumulată în 14 zile la 1.000 de locuitori (RI1K14) de peste 3. Este vorba despre județele: Bistrița-Năsăud, Covasna, Hunedoara, Maramureș, Suceava, Teleorman, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.  

Pe această listă ar putea intra și județul Cluj, având în vedere că, recent, a avut loc Festivalul Electric Castle, unde măsurile de protecție au fost doar o formalitate, iar înainte de începerea școlii va fi și Untold. 

În acest context, autoritățile trebuie să ia măsuri suplimentare de protecție, astfel încât cursurile să se desfășoare în siguranță pentru elevi. 

„Personal, detest școala online, însă și mai tare detest boala COVID-19. Dacă sunt silit să aleg, voi alege siguranța, pentru că e mai ușor să recuperez niște lecții pierdute decât niște sechele cronice sau, Doamne ferește, un părinte pierdut (cum avem deja în clase)”, mai spune Octavian Jurma, subliniind că, indiferent de rata de incidență, „școala și educația trebuie să devină o prioritate națională, nu doar o lozincă de campanie”.

 

„Din fericire, mai avem încă o lună până la deschiderea școlilor și încă se mai poate face ceva atât în privința campaniei de vaccinare în rândul elevilor, părinților și profesorilor, cât și în mărirea gradului de siguranță în școli”

Octavian Jurma


 

Tineri sănătoși, răpuși de mutantul Delta

 

Săptămâna trecută, doi tineri de 30 de ani, fără comorbidități și nevaccinați, au murit din cauza COVID-19 la Spitalul „Victor Babeș” din București. „Lupta noastră a fost în van. Au venit la 10 zile de la debutul COVID, direct cu insuficiență respiratorie. Au primit tot ce exista în materie de tratament și suport vital... Nu i-am putut întoarce, spre disperarea noastră și a familiilor lor. Au circulat peste tot, au fost la mare... au venit în contact cu o grămadă de lume. Și da, toți erau nevaccinați”, a povestit, atunci, dr. Simin-Aysel Florescu, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Capitală. 

O situație similară este acum la Timișoara, unde un alt tânăr se zbate între viață și moarte. Bărbatul de 34 de ani a ajuns la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara cu plămânii afectați în proporție de 80%. El a refuzat să se vaccineze și apoi a refuzat și oxigenul, convins că îi fac rău, pentru că așa a citit pe internet. „Băiatul a venit în stadiu foarte avansat la noi, 80 la sută disfuncție pulmonară, deși avea două teste antigenice acasă realizate acasă și erau negative. PCR-ul a decelat pozitiv și la o zi după ce s-a internat în spital a trebuit să îl mutăm la Terapie Intensivă și încă o zi după aceea a trebuit să îl intubăm. Acum, colegii încearcă să îl salveze. E la limita dintre viață și moarte”, a spus, ieri, la Antena3, dr. Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului „Victor Babeș”.

 

„Este unul dintre multele cazuri care efectiv ignoră sfaturile medicale și l-am adus în atenția opiniei publice ca să vadă oamenii cu ce ne confruntăm, să vadă oamenii pericolele la care se expun cu această infecție parșivă SARS-CoV-2 și faptul că ești tânăr nu înseamnă că nu poți face un fenomen foarte sever de COVID-19”.

Dr. Cristian Oancea

 

 

Infectările s-au dublat într-o zi

 

În România, numărul de infectări cu virusul SARS-CoV-2 s-a dublat într-o singură zi, ajungând, ieri, la 544 de îmbolnăviri, aproape dublu față de ziua anterioară, când au fost raportate 286 cazuri noi. Acesta este, practic, cel mai mare număr de persoane infectate înregistrat din data de 20 mai și până în prezent. A crescut, de asemenea, și numărul total de persoane internate cu COVID-19 unitățile sanitare de profil. Ieri, numărul celor internați a ajuns la 1.029, față de 941 – câți erau cu o zi înainte, iar pe secțiile de Terapie Intensivă sunt 126 de oameni (121, în ziua precedentă). Dintre pacienții aflați în stare gravă, șase au decedat de luni până marți, potrivit datelor oficiale. De la începutul pandemiei și până la data de 17 august, au decedat 34.359 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2.

 

 

24 dintre cei 1.029 de pacienți cu COVID-19 internați în prezent în spitalele din România sunt copii, conform datelor transmise de autorități.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri