Baletul Coppélia este o capodoperă a genului clasic, creată de compozitorul francez Léo Delibes în 1870. Acțiunea se concentrează pe dragostea dintre un tânăr chipeș și o păpușă. Coppélia este un spectacol îndrăgit de copii pentru muzica frumoasă și personajele pe cât de complexe, pe atât de minunate. Miercuri, , te așteptăm să descoperi unul dintre cele mai feerice spectacole de balet.
Continuăm programul spectacolelor de săptămâna viitoare cu Tosca de Giacomo Puccini, o lucrare impresionantă atât în spectrul muzical, cât și în cel literar. Fiind inspirată din evenimente istorice reale, cum ar fi execuția lui Caesare Angelotti, erou al mișcării de independență italiană, această operă vorbește despre iubirea dintre doi artiști, Floria Tosca, o cântăreață de operă și Mario Cavaradossi, un pictor. O poveste despre dragoste, pasiune, trădare și moarte pe care ai șansa să o descoperi vineri, .
Pentru că geniul compozitorului Giacomo Puccini nu s-a limitat doar la a compune lucrări de sine stătătoare, acesta a compus și o trilogie cunoscută sub denumirea de Il Trittico, formată din trei opere într-un singur act, două dintre ele fiind aplaudate cu fiecare ocazie pe scena Operei clujene. Te așteptăm miercuri, , la spectacolul Il Tabarro\Gianni Schicchi.
Dacă îți dorești să descoperi cum se creează magia pe scenă, dar și care este povestea primului Teatru de Operă din România, te așteptăm alături de noi la seria de Tururi ghidate, programate în această lună.
Fii parte din poveștile de pe scena Operei alături de noi!