Jurnalul.ro Ştiri Observator Rușine! Băncile austriece dau comunicate dar restricționează comentariile românilor!

Rușine! Băncile austriece dau comunicate dar restricționează comentariile românilor!

de Andreea Tiron    |   

Raiffeisen Bank și BCR au transmis în această seară comunicate menite să le reamintească românilor că "Austria este unul dintre cei mai importanți investitori din România", iar "în ultimii 30 de ani, investițiile străine din România au jucat un rol crucial pentru modernizarea economică.

"În contextul votului negativ pentru aderarea României la spațiul Schengen, nu suntem în măsură să comentăm asupra deciziilor cu caracter politic, mai mult decât că ne arătăm surprinși de această decizie.

Grupul Raiffeisen Bank International, alături de Raiffeisen Bank România, ca una din cele mai importante piețe din Europa Centrală și de Est, este un promotor al valorilor democratice ce unesc comunitatea europeană și susține creșterea economică sustenabilă prin intermediul unei piețe comune bazată pe liberă circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor.

Raiffeisen Bank este o bancă locală, care finanțează și susține economia românească de 25 de ani, fiind a treia bancă din punct de vedere al creditării în piață.

De la privatizarea Băncii Agricole (2001) până astăzi, Raiffeisen Bank a fost un partener puternic pentru peste 2 milioane de clienți persoane fizice, mai mult de 110.000 de IMM-uri și 5600 de corporații mari și medii. În primele nouă luni ale anului 2022 creditarea a crescut la Raiffeisen Bank cu 27% și a înregistrat cea mai mare creștere pe segmentul corporații, respectiv de 55%. În plus, în Raiffeisen Bank România lucrează 4900 de angajați, în aproximativ 300 de sedii.

În ultimii 30 de ani, investițiile străine din România au jucat un rol crucial pentru modernizarea economică și integrarea economiei de piață din România în lanțurile internaționale de producție. Dincolo de capitalul și investițiile pe care grupul RBI le-a făcut pe piața locală, Raiffeisen Bank este un motor care susține dezvoltarea economiei locale, prin finanțări pe termen lung, prin creare de locuri de muncă, atât direct cât și indirect, ca efect al finanțării afacerilor locale și a lanțului său de furnizori, prin transfer de tehnologie și know-how ce contribuie la creșterea productivității, și, nu în ultimul rând, prin taxe și impozite care susțin bugetul de stat.

Nu în ultimul rând, Raiffeisen Bank International rămâne profund angajat față de principiile care stau la baza Inițiativei de la Viena și, în calitate de co-fondator al acestei inițiative, Grupul își reafirmă, și în vremuri foarte grele, angajamentul său față de România și față de regiunea CEE, asigurându-se că există premisele necesare astfel încât capitalul să continue să curgă către economiile reale.", transmite Raiffeisen Bank.

După ce, inițial, reprezentanții băncii au șters comentariile negative transmise de români la această postare, probabil au realizat că acest gest nu este nicidecum de ajutor, ci dimpotrivă. Iată câteva din reacțiile transmise de clienții români:

"Pe bune? În 2017 protestați împotriva guvernului României (bun /rău asta nu mai contează acum) și acum nu comentați deciziile cu caracter politic? Nu sunteți un pic penibili??? Puteți să surprindeți guvernul austriac și să mutati sediul central al băncii în România?"

"Ne sustineti de 21 de ani pe banii nostri... Pot si altii, poate mai bine."

"Bai agaricilor, de ce stergeti comentariile? Nu va dati seama ca prin asta va taiati si mai tare craca de sub picioare?"

"Ce imi place ca stergeti comentariile negative legate de nesimtitii din Austria ! Plecati din Romania !!!"

"Maine sunt la ghiseu, sa imi inchid conturile la voi!"

Și CEO-ul ERSTE Group a transmis un comunicat pe contul BCR, iar comentariile românilor au fost restricționate:

"Erste Group este o companie europeană – și, în special, o companie din Europa Centrală. Pentru noi, #beliveineurope nu este doar o formulare, ci este expresia convingerilor noastre profunde. Nu este doar despre faptul că noi credem în Europa, ci este despre faptul că susținem Europa și apărăm ideea europeană. Acest lucru este valabil mai ales astăzi, când o decizie a Consiliului JAI are impact direct asupra a peste 5.000 dintre colegii mei și a peste 2,8 milioane dintre clienții noștri din România.

Susținem o Europă puternică și susținem o Uniune Europeană puternică. Și suntem convinși că numai o Uniune Europeană unită poate fi o Uniune Europeană puternică. Însă, o Uniune Europeană unită este una în care toți cetățenii UE au aceleași drepturi și obligații. Nu există state membre de mâna a doua. Prin urmare, obiectivul nostru trebuie să fie ca toți cetățenii să beneficieze în mod egal de libertățile Uniunii. Acest lucru include, de asemenea, participarea la spațiul Schengen.

Regretăm rezultatul votului de astăzi în Consiliu. România și Austria au multe lucruri de care sunt strâns legate împreună. Sociale, culturale și, bineînțeles, și economice. Austria este unul dintre cei mai importanți investitori din România, iar România este, la rândul ei, o piață de export foarte importantă pentru companiile austriece.

Un drept de veto este cea mai puternică poziție pe care o poate adopta un stat membru al UE la vot. Presupunem că guvernul austriac a cântărit acest pas cu mare atenție și respectăm faptul că trebuie să ia în considerare și preocupările de securitate. Unitatea nu înseamnă că toți partenerii trebuie să fie întotdeauna de aceeași părere, fără nicio discuție. Cu toate acestea, este clar că acest pas va avea consecințe foarte palpabile pentru milioane de cetățeni ai UE. Prin urmare, scopul nostru comun trebuie să fie găsirea rapidă a unei soluții viabile. La nivelul Erste Group, ne dorim și ne vom aduce contribuția la acest obiectiv, prin urmare facem apel la liderii politici de la toate nivelurile să își asume responsabilitatea pentru a găsi o soluție." - Willi Cernko, CEO Erste Group.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri